Sari direct la conținut

Aproape 10.000 de beneficiari de pensii speciale, la finalul anului / Cât este cea mai mare pensie de serviciu în România

HotNews.ro
Bani - lei - bancnote, Foto: Hotnews
Bani - lei - bancnote, Foto: Hotnews

În România, la acest moment 9.680 de persoane încasează pensii de serviciu, iar aproape jumătate dintre beneficiarii pensiilor speciale sunt magistrați, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.

Cei mai mulţi beneficiari de pensii de serviciu – 4.452, sunt judecători și procurori. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat.

Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice, citate de Agerpres, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna decembrie 794 de persoane. Pensia medie era de 5.727 de lei, din care 3.004 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 750 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.846 de lei (2.571 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.397 pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.308 de lei, din care 7.502 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.374 de lei, din care 3.761 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.724 de pensionari, pensia medie fiind de 4.881 de lei, din care 2.681 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro