China critică ferm sancțiunile americane împotriva Iranului
Beijingul a anunţat marţi că se opune ferm sancţiunilor americane împotriva unor persoane fizice şi juridice chineze acuzate de Departamentul de Stat de la Washington că au legături cu programe militare iraniene, transmit AFP și Agerpres.
SUA au impus sancţiuni săptămâna trecută împotriva a „şapte persoane şi patru entităţi” din Iran, China, Rusia şi Turcia, apreciind că au facilitat livrări şi tranzacţii financiare legate de programul militar iranian.
Statele Unite acuză Iranul că furnizează Rusiei drone folosite în războiul din Ucraina; aceste arme sunt frecvent utilizate şi în Siria.
Teheranul nu recunoaşte că le-a trimis ruşilor drone pentru atacuri împotriva ucrainenilor, susținând că a vândut Moscovei un număr mic de aeronave fără pilot, însă înaintea începerii războiului.
China spune că firme și cetățeni ai săi sunt „reprimați nerezonabil” de sancțiunile americane
Un purtător de cuvânt al ministerului chinez al comerţului a declarat televiziunii de stat CCTV că „Statele Unite au inclus anumite firme şi persoane chineze în ‘Specially Designated Nationals List’ (lista cetăţenilor desemnaţi special) din cauza aşa-numitei dezvoltări a dronelor şi avioanelor militare care implică Iranul, fapt la care China se opune cu fermitate”.
El a adăugat că „Statele Unite ar trebui să înceteze imediat reprimarea nerezonabilă a firmelor şi persoanelor chineze” şi a avertizat că „China va lua măsurile necesare pentru a-şi apăra cu fermitate drepturile şi interesele legitime”.
Dronele au devenit un element central al strategiilor militare ale Rusiei şi Iranului, ţări supuse unor sancţiuni severe din partea puterilor occidentale, reaminteşte AFP.
Săptămâna trecută, subsecretarul Trezoreriei americane, Brian Nelson, a declarat că „proliferarea continuă şi intenţionată a dronelor iraniene permite Rusiei, intermediarilor acesteia în Orientul Mijlociu şi altor actori destabilizatori să submineze stabilitatea mondială”.
Urmărește ultimele evoluții din a 580-a zi a războiului LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.