Sari direct la conținut

„Entuziasmat să văd memele”: Primul mesaj al lui Olaf Scholz după ce a căzut în timp ce făcea jogging

HotNews.ro
Olaf Scholz dupa accident, Foto: Steffen Kugler / Associated Press / Profimedia Images
Olaf Scholz dupa accident, Foto: Steffen Kugler / Associated Press / Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat într-o primă reacție publicată după accidentul suferit în timp ce făcea jogging că așteaptă să vadă reacțiile de pe platformele social media la noua sa înfățișare temporară, relatează Reuters.

„Entuziasmat să văd memele. Mulțumesc pentru urările de însănătoșire, arată mai rău decât este”, a scris el pe X, fostul Twitter, alături de o fotografie în care arată că medicii i-au aplicat un petec care să îi protejeze ochiul după accident.

Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al guvernului german, a precizat că Scholz, a cărui față este vizibil zgâriată în fotografie, va trebui să poarte petecul timp de câteva zile sau săptămâni, în funcție de cum i se vindecă rănile.

Purtătoarea de cuvânt a cancelarului a anunțat în urmă cu o zi că acesta „a căzut în timp ce făcea jogging şi a suferit vânătăi pe faţă” și că Scholz a fost nevoit să-şi anuleze angajamentele pentru duminică”.

Cancelarul social-democrat urma să participe la întâlniri politice în sprijinul candidaţilor partidului său înainte de alegerile regionale din landul Hessa de luna viitoare.

Ministrul de interne, Nancy Faeser, se află în fruntea listei Partidului Social Democrat (SPD) pentru aceste alegeri din Hessa.

Olaf Scholz aleargă cu regularitate de câţiva ani. „Alerg de două, trei ori pe săptămână, iar duminica, o oră şi jumătate”, spunea el acum câţiva ani, într-un interviu acordat presei germane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro