Jumătate din țară, sub avertizări de furtuni și ploi torențiale / Capitala, împărțită între caniculă și vijelii
Meteorologii au emis joi o atenţionare cod galben de ploi torențiale și vijelii pe parcursul întregii zile în sudul şi estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul şi nordul Munteniei, precum şi în zonele de munte.
Județele vizate de avertizarea meteo sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
Conform meteorologilor, în aceste zone vor fi perioade cu intensificări ale vântului (rafale de 55 – 70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi izolat de peste 30 – 40 l/mp.
Ploi și vijelii vor fi pe arii restrânse şi în restul regiunilor, spun meteorologii.
Val de căldură
Joi și vineri, este în vigoare și o avertizare cod galben de caniculă.
Conform meteorologilor, valul de căldură se va menţine în vestul, sud-vestul şi sudul teritoriului unde temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.
Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor încadra între 17 şi 22 de grade.
Potrivit meteorologilor, la finalul săptămânii valul de căldură se va extinde în toată ţara şi se va intensifica din nou.
Cod galben pentru judeţele Arad, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.
Capitala, împărțită între caniculă și vijelii
Avertizarea de caniculă vizează și Bucureștiul.
Valul de căldură se va menţine în Capitală în următoarele zile şi va fi caniculă în timpul după-amiezelor, dar în a doua parte a zilei de joi şi pe parcursul nopţii vor fi ploi torențiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi de 34 – 35 de grade şi minimele de 19 – 21 de grade.