Sari direct la conținut

Numărul optim de exemplare de urs în județul Vrancea a fost depăşit de cinci ori (prefect)

HotNews.ro
Urs în oraș, Foto: Jack Hill / News Licensing / Profimedia
Urs în oraș, imagine generică Foto: Jack Hill / News Licensing / Profimedia

Numărul optim de exemplare de urs brun din Vrancea a fost depăşit de aproape cinci ori, specialiştii estimând că în prezent în pădurile judeţului sunt peste 500 de urşi, a declarat luni prefectul Nicuşor Halici.

„La nivelul judeţului Vrancea, fondul cinegetic are un grad de încărcare din punctul de vedere al ursului brun de circa 103 exemplare. La momentul acesta, specialiştii estimează că am trecut de 500 de exemplare de urs brun în pădurile din Vrancea”, a afirmat Nicuşor Halici, potrivit Agerpres.

Având în vedere şi situaţia din weekendul trecut, când prezenţa urşilor a fost semnalată de mai multe ori la Soveja, unde au intrat în gospodăriile oamenilor şi au produs pagube însemnate, prefectul Nicuşor Halici a convocat o şedinţă cu primarii din zonele afectate, cu responsabilii fondurilor cinegetice şi de la celelalte instituţii cu obligaţii în gestionarea acestui fenomen, cărora le-a cerut să acţioneze ferm, respectând prevederile legii, pentru a proteja viaţa cetăţenilor şi bunurile acestora.

„Nu accept să fie puse în discuţie viaţa şi integritatea vrâncenilor. Prezenţa animalelor sălbatice, în special urs, în zonele comunitare, fie în preajma gospodăriilor sau chiar pe stradă, poate pune în pericol viaţa şi siguranţa oamenilor. Aceste lucruri trebuie să înceteze, pentru că riscul este deja foarte ridicat. Chiar dacă până în acest moment nu avem victime, nu tolerez niciun moment pasivitatea autorităţilor şi instituţiilor din a depune toate eforturile pentru prevenirea oricărui tip de incident între urs şi comunitate”, a spus Halici.

El le-a solicitat primarilor să încheie contracte de prestări servicii de permanenţă cu gestionarii fondurilor cinegetice din zonă, în scopul unei intervenţii imediate pentru prevenirea şi combaterea atacurilor ursului brun.

Potrivit prefectului, primarii pot dispune, în condiţiile legii, mai multe măsuri în cazul prezenţei urşilor în zonele populate, precum alungarea, tranchilizarea şi relocarea sau împuşcarea, după caz, în funcţie de pericolul de moment. Decizia aparţine primarului şi echipei de intervenţie, constituită de urgenţă în momentul semnalării pericolului prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

La şedinţă au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, Gărzii Forestiere Focşani, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea, Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Vrancea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, Direcţiei Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, Direcţiei Silvice Vrancea şi ai Gestionarilor fondurilor cinegetice. Au fost invitaţi 22 de primari şi 15 gestionari ai fondurilor cinegetice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro