„Vă cer iertare pentru crimele pe care germanii le-au comis aici”. Primul președinte al Germaniei care a ținut un discurs în Ghetoul Varşoviei
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut miercuri „iertare” pentru „crimele” compatrioţilor săi, în cadrul unei ceremonii de comemorare a 80 de ani de la Revolta din Ghetoul Varşoviei, un act de rezistenţă al evreilor care a avut loc în timpul ocupaţiei naziste, relatează AFP și Agerpres.
Primul şef de stat german care a pronunţat un discurs în faţa Monumentului Eroilor din Ghetoul Varşoviei, preşedintele Steinmeier a rostit mai întâi o frază în idiş, o limbă vorbită cândva de evreii din Europa Centrală şi de Est, „pe care germanii au vrut să o eradicheze”, pentru a cere astfel ca un asemenea dezastru să nu se mai repete.
„Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră şi vă cer iertare pentru crimele pe care germanii le-au comis aici”, a spus Steinmeier în discursul său.
Cu o oră înainte, sirenele de alarmare din oraş şi clopotele bisericii din Varşovia au sunat pentru a marca începutul comemorării revoltei, care a izbucnit la 19 aprilie 1943 şi care a fost cel mai mare şi mai cunoscut act de rezistenţă împotriva naziştilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care câteva sute de luptători evrei i-au atacat pe nazişti pentru a muri împuşcaţi decât într-un lagăr de exterminare.
Dzwony i syreny alarmowe. Rozpoczynają się obchody 80. rocznicy wybuchu powstania w #gettowarszawskie z udziałem trzech prezydentów: @AndrzejDuda \uD83C\uDDF5\uD83C\uDDF1@Isaac_Herzog \uD83C\uDDEE\uD83C\uDDF1Frank Walter-Steinmeier \uD83C\uDDE9\uD83C\uDDEA \uD83D\uDD1C @tvp_info \uD83C\uDFA5 pic.twitter.com/6GyCWZNf3a
— Żaklina Skowrońska (@zaklinaskowron) April 19, 2023
Frank-Walter Steinmeier şi omologii săi israelian, Isaac Herzog, şi polonez, Andrzej Duda, au depus coroane de flori la monument, aflat vizavi de Muzeul Polin de Istorie a Evreilor polonezi, situat pe locul unde au avut loc mai multe confruntări în timpul revoltei.
Prezydenci \uD83C\uDDF5\uD83C\uDDF1 @AndrzejDuda, \uD83C\uDDE9\uD83C\uDDEA Frank-Walter Steinmeier oraz \uD83C\uDDEE\uD83C\uDDF1 @Isaac_Herzog złożyli wieńce przed Pomnikiem Bohaterów Getta. pic.twitter.com/Cm6ZCJ8E03
— Kancelaria Prezydenta (@prezydentpl) April 19, 2023
Președintele Germaniei a condamnat războiul lui Putin
„Trebuie să ne amintim. Memoria Holocaustului nu este nici postmodernistă, nici relativă. Acolo a apărut atunci răul absolut personificat de nazişti şi de ajutoarele lor. El a fost, de asemenea, binele absolut personificat de victime şi de combatanţi”, a declarat Isaac Herzog.
În acest loc foarte simbolic, şeful statului german l-a criticat pe Vladimir Putin care „a încălcat dreptul internaţional, a pus sub semnul întrebării graniţele, a comis un furt de teritorii”.
„Acest război aduce poporului ucrainean o suferinţă, o violenţă, o distrugere şi o moarte incomensurabile”, a mai spus el. Cei trei preşedinţi urmau să meargă împreună miercuri după-amiază la o sinagogă din Varşovia.
În toată Varşovia, ca şi în anii trecuţi, peste trei mii de voluntari au împărţit narcise de hârtie pentru ca oamenii să le prindă în piept, în amintirea lui Marek Edelman, ultimul comandant al revoltei evreieşti, care a murit în 2009, şi care obişnuia să marcheze fiecare aniversare a revoltei depunând singur un buchet din aceste flori galbene la baza monumentului.