Scandalul Emanuela Orlandi continuă să încingă spiritele după 40 de ani. Ce spune fratele fetei despre Papa Ioan Paul al II-lea și reacția Papei Francisc
Papa Francisc a respins duminică drept ofensatoare şi nefondate „insinuările” fratelui Emanuelei Orlandi, care a dispărut în urmă cu 40 de ani la Vatican, cum că Sfântul Ioan Paul al II-lea știa că „au fost aduse fete în Vatican pentru a fi molestate”, transmite Reuters.
Emanuela Orlandi, fiica unui uşier de la Vatican, nu a reuşit să se întoarcă acasă pe 22 iunie 1983, după o lecţie de muzică la Roma. Avea 15 ani la acea vreme şi locuia cu familia ei în Vatican.
Dispariţia ei este unul dintre cele mai durabile mistere ale Italiei.
Cazul a intrat într-un nou capitol marţi, când fratele ei, Pietro, s-a întâlnit cu procurorul şef al Vaticanului, Alessandro Diddi, căruia Francisc i-a dat frâu liber pentru a elucida cazului.
După ce a vorbit cu Diddi timp de mai bine de opt ore, Pietro Orlandi a apărut într-un program de televiziune în care a prezentat o parte dintr-o înregistrare audio cu vocea unui bărbat despre care Orlandi a spuns că face parte dintr-un grup de crimă organizată, despre care presa italiană a speculat de zeci de ani că ar fi putut fi implicat în dispariţia surorii sale.
Fratele fetei dispărute spune că Papa Ioan Paul ieșea seara și „cu siguranţă nu era pentru a binecuvânta case”
Vocea presupusului gangster spune că, în urmă cu mai bine de 40 de ani, au fost aduse fete în Vatican pentru a fi molestate şi că Papa Ioan Paul ştia despre asta.
Orlandi a spus apoi, cu propriile sale cuvinte ,în cadrul emisiunii: ”Se spune că Wojtyla (numele Papei Ioan Paul al II-lea) ieşea seara cu doi monseniori polonezi şi cu siguranţă nu era pentru a binecuvânta case”.
Comentariile au provocat o furtună şi au fost condamnate de oficialii Vaticanului în ultimele zile, înainte ca Papa însuşi să intervină în predica sa de la prânz, în faţa a aproximativ 20.000 de oameni din Piaţa Sf. Petru.
”Sigur că interpretez sentimentele credincioşilor din întreaga lume, exprim un gând recunoscător memoriei Sfântului Ioan Paul, care în aceste zile a fost obiectul unor insinuări jignitoare şi nefondate”, a spus Francisc.
Mulţimea preponderent italiană a izbucnit în aplauze.
Diddi a convocat-o sâmbătă pe avocata lui Pietro Orlandi, Laura Sgro. Vaticanul a spus că a invocat privilegiile avocat-client.
Sgro a declarat duminică, pentru Reuters, că Ioan Paul nu fost menţionat în conversaţia ei cu Diddi, adăugând într-un mesaj text:
”Nu am pus niciodată la îndoială sfinţenia lui Ioan Paul al II-lea”.
Orlandi a declarat duminică, prin telefon, pentru Reuters că este ”corect că Francisc l-a apărat pe Ioan Paul al II-lea”.
Orlandi a adăugat că în timpul apariţiei la televiziune ”a repetat ceea ce spuseseră alţii. Cu siguranţă nu l-am văzut eu însumi”.
Directorul editorial al Vaticanului, Andrea Tornielli, a condamnat anterior comentariile lui Orlandi, ca fiind o defăimar”nepotrivită” a pontifului, care a condus Biserica Catolică din 1978 până în 2005 şi a fost declarat sfânt în 2014.
Cardinalul Stanislaw Dziwisz, care a fost secretarul lui Ioan Paul pe tot parcursul pontificatului său, a numit acţiunile lui Orlandi ”ignobile, nerealiste, de râs dacă nu ar fi tragice, chiar criminale”.
În ultimele patru decenii, au fost deschise morminte, exhumate oase din morminte uitate, iar teoriile conspiraţiei au abundat în încercările de a determina exact ce a devenit Emanuela Orlandi.
Cazul, care a făcut obiectul unor investigaţii periodice în Italia şi Vatican, a atras o nouă atenţie la nivel mondial după lansarea, la sfârşitul anului trecut, a serialului Netflix ”Vatican Girl”. Emanuela Orlandi ar fi avut acum 55 de ani. (News.ro)