Sari direct la conținut

Autoritățile turce au folosit testarea ADN pentru a reuni o fetiță cu mama ei la aproape două luni după cutremur

HotNews.ro
Spital de campanie in Turcia, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Spital de campanie in Turcia, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

O mamă şi-a regăsit fetiţa, în sudul Turciei, după ce un test ADN a confirmat că aceasta este copilul ei, la aproape două luni după ce regiunea a fost zguduită de un cutremur devastator, a anunţat Ministerul Familiei din această ţară, citat luni de Reuters și Agerpres.

„Copilul miracol”, în vârstă de trei luni şi jumătate, numit Vetin, a fost scos dintre dărâmăturile unei clădiri din provincia Hatay la mai bine de cinci zile după seismul de la 6 februarie, fără a prezenta probleme de sănătate, se arată într-un comunicat al ministerului.

Ministrul Familiei a predat-o pe fetiţă mamei sale, Yasemin Begdas, la un spital din oraşul Adana, la 54 de zile după dezastru.

„Reunirea unei mame cu copilului ei este una dintre cele mai preţioase îndatoriri din lume”, a declarat ministrul Familiei şi Serviciilor Sociale, Derya Yanik.

După ce iniţial s-a aflat în grija unui spital din Adana, bebeluşul a fost transportat cu avionul prezidenţial pentru a fi îngrijit de autorităţile din Ankara.

Un test ADN a dezvăluit că Yasemin era mama fetiţei. Aceasta din urmă a fost adusă înapoi la Adana.

Peste 56.000 de persoane au murit în urma cutremurului de la 6 februarie şi a replicilor ulterioare, 50.000 dintre victime fiind înregistrate în Turcia, iar restul în Siria vecină.

Tatăl fetiţei şi cei doi fraţi ai ei au murit în timpul cutremurului, se precizează în comunicatul ministerului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro