Listă secretă. Bulgaria trimite primul ajutor militar Ucrainei, dar nu ce vrea Kievul
Bulgaria va trimite primul ajutor militar în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei, după ce parlamentul de la Sofia a aprobat vineri lista cu arme întocmită de guvernul interimar, potrivit Reuters.
Bulgaria a fost una dintre puținele țări din UE care nu a trimis ajutor după ce Partidul Socialist, favorabil Rusiei, partener de coaliție în guvernul anterior, a blocat o propunere în luna mai.
Lista de arme este clasificată, dar oficialii guvernamentali au declarat că Sofia va trimite în principal armament ușor și muniție.
Ministrul interimar al apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat că Bulgaria, membră NATO, nu își poate permite să trimită sistemele de rachete antiaeriene de fabricație rusească sau avioanele de luptă MIG-19 și SU-25, pe care le dorește Kievul.
„Abordarea mea a fost conservatoare, pentru că trebuie să asigur capacitățile de apărare ale Bulgariei. Ajutorul este în deplină concordanță cu prioritățile Ucrainei, dar nu trimitem sisteme S-300, nici avioane MIG-29 sau SU-25″, a declarat Stoianov vineri pentru Nova TV.
Exportul de arme, în creștere
În timp ce Bulgaria nu a trimis arme Ucrainei, producătorii săi de armament au înregistrat o creștere a exporturilor, după cum arăta un raport al Asociației industriale bulgare în noiembrie.
În august, Ministerul Economiei a aprobat tranzacții de export de arme în valoare de peste 540 milioane de dolari, dintre care majoritatea erau destinate Poloniei, unul dintre hub-urile cheie pentru trimiterea de arme în Ucraina.
148 de parlamentari dintr-un total de 240 au votat vineri pentru trimiterea ajutorului, socialiștii și partidul pro-rus Renașterea votând împotrivă.