VIDEO Putin a dezvelit o statuie a lui Fidel Castro la Moscova: „Este o adevărată operă de artă” / Mesajul Cubei
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său cubanez Miguel Diaz-Canel au dezvelit marți o statuie dedicată lui Fidel Castro într-o piață din nordul Moscovei, luându-și angajamentul de a-și întări și mai mult legăturile în fața sancțiunilor americane, relatează Reuters.
Castro, care a acaparat puterea în Cuba în 1959, nu este comemorat prin statui în țara sa natală deoarece a vrut să evite un cult al personalității, potrivit unor declarații făcute de fratele său Raul după moartea celui care a condus Cuba timp de aproape 6 decenii.
Însă Putin a evocat memoria sa, spunându-i lui Diez Canel că Moscova și Havana trebuie să „construiască pe fundația prieteniei” stabilite între Castro și liderii Uniunii Sovietice.
„Este o adevărată operă de artă, dinamică, în mișcare, care merge înainte. Ea creează imaginea unui luptător”, a spus președintele rus cu privire la statuia dezvelită, care îl arată pe Castro cu mâinile la șold, privind în depărtare.
El presidente @DiazCanelB y el presidente ruso Vladimir Putin rinden honores al Comandante en Jefe Fidel Castro Ruz, en el monumento dedicado a su memoria.#DíazCanelEnRusia pic.twitter.com/hL6yV4lsF1
— Presidencia Cuba \uD83C\uDDE8\uD83C\uDDFA (@PresidenciaCuba) November 22, 2022
„Cred că reflectă personalitatea lui Fidel în luptă, o luptă în care noi ne găsim și astăzi”, a răspuns Diez Canel prin translator.
Rusia, care a fost supusă unor sancțiuni occidentale fără precedent din cauza declanșării războiului din Ucraina pe 24 februarie, caută să își consolideze relațiile economice cu țări despre care afirmă că nu sunt în zona de hegemonie a Statelor Unite.
Cuba se află sub un embargo economic al SUA din 1962.
Cuba, de partea Rusiei în conflictul cu Ucraina
Într-un discurs ținut în fața parlamentului rus, Diaz-Canel și-a exprimat solidaritatea cu Moscova, susținând direct pretextul folosit de Rusia pentru invazie.
„Motivele pentru actualul conflict din această zonă trebuie căutate în politicile agresive ale SUA și extinderea NATO către granițele Rusiei”, a afirmat el.
Sub Fidel Castro, Cuba a fost un aliat apropiat al Moscovei și a declanșat una dintre cele mai grave crize din timpul Războiului Rece după ce a aprobat construirea pe teritoriul său a unor baze sovietice care puteau lansa rachete balistice cu raza necesară pentru a lovi Statele Unite.
Întrebat dacă între actualul conflict din Ucraina și criza rachetelor cubaneze poate fi făcută o paralelă, Kremlinul a respins marți comparația, afirmând că situațiile au fost diferite și că Vladimir Putin nu ar trebui comparat cu fostul lider sovietic Nikita Hrușciov, cel care conducea URSS la momentul respectiv.
Cuba este una dintre țările care au votat constant la ONU împotriva condamnării agresiunii rusești asupra Ucrainei și a altor rezoluții legate de aceasta.
Urmărește ultimele evoluții din a 272-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.