Skip to content
Regele Charles al III-lea, Foto: Lafargue Raphael/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

VIDEO Charles al III-lea, proclamat rege: Premierul Liz Truss şi înalţi parlamentari britanici jură credinţă noului monarh

Parlamentari de rang înalt din Marea Britanie au început procesul de jurământ de credinţă faţă de noul rege, Charles al III-lea, informează PA Media/dpa și Agerpres.

Preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, a declarat că din cauza „constrângerilor de timp”, doar un număr mic de parlamentari pot depune jurământul sâmbătă, dar mai mult timp va fi disponibil la o dată ulterioară.

Sir Lindsay a fost primul parlamentar care a depus jurământul, urmat de decanul (tatăl) Camerei, Sir Peter Bottomley, şi de decana (mama) Camerei, Harriet Harman.

Apoi prim-ministrul Liz Truss a rostit jurământul: „Jur pe Dumnezeu atotputernic că voi fi credincioasă şi voi purta loialitate adevărată Majestăţii Sale Regele Charles, moştenitorilor şi succesorilor săi, în conformitate cu legea, aşa să-mi ajute Dumnezeu”.