„Niet”. Bulgaria a respins extrădarea în Rusia a activistului anti-război care și-a ars pașaportul în fața consulatului
Bulgaria a refuzat joi să extrădeze un activist anti-război rus acuzat de evaziune fiscală în Rusia, temându-se că acesta nu va beneficia de un proces corect, transmite France Presse.
Locuitor al Bulgariei din 2014, Alexey Altchin și-a ars pașaportul rusesc în fața consulatului rus din Varna în timpul unui protest din februarie împotriva războiului din Ucraina.
În ultimele săptămâni au avut loc demonstrații de susținere a acestuia la Sofia și Varna. Intelectualii bulgari i-au cerut președintelui Roumen Radev să îi acorde azil.
Curtea de Apel din orașul Varna a revizuit joi o decizie de extrădare luată la începutul lunii august în cazul lui Alexey Altchin, 46 de ani, un antreprenor acuzat în Rusia de evaziune fiscală în valoare de 282,5 milioane de ruble (4,8 milioane de euro).
„Instanța a constatat că a existat un risc de agravare a situației sale din cauza convingerilor sale politice și o încălcare a drepturilor sale în timpul procesului penal”, a precizat Curtea de Apel bulgară într-un comunicat.
Acesta s-a bazat pe două rezoluții ale Parlamentului European și pe un raport al Comitetului Helsinki, potrivit căruia „nu există nicio îndoială că Rusia a intensificat represiunea împotriva demonstranților anti-război și a activiștilor societății civile”.
Refuzul de extrădare este „similar cu deciziile instanțelor din statele membre ale Consiliului Europei, care resping cererile din partea Federației Ruse pe baza unei lipse de încredere în dorința Rusiei de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul dreptului internațional”, a explicat Curtea de Apel.