Constanţa: Peste 14 tone de deşeuri – îmbrăcăminte, mobilier, echipamente electronice second-hand – depistate în port, returnate în SUA
Peste 14 tone de deşeuri, constând în îmbrăcăminte, mobilier, echipamente electrice şi electronice la mâna a doua, au fost depistate de autorităţi într-un container sosit din SUA în Portul Constanţa, urmând ca acestea să fie returnate ţării de provenienţă, potrivit News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Constanţa, deşeurile fuseseră aduse pentru Asociation Partners in Progress, ce are sediul în municipiul Constanţa.
„Astăzi, 11 mai 2022, s-a finalizat controlul pentru importul de mărfuri second-hand dintr-un container sosit din SUA în Portul Constanţa, fiind vorba despre 14.592 kg articole textile uzate (îmbrăcăminte şi încălţăminte), mobilier uzat, mâncare procesată şi echipamente electrice şi electronice uzate (computere şi proiectoare). La controlul fizic al mărfurilor au participat reprezentanţi ai BVF Constanta, ANPC, Gărzii de Coastă şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, constatându-se neconcordanţe între starea de fapt a mărfurilor şi documentele prezentate. Articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte aflate în container nu erau sortate pe categorii, erau pătate sau murdare. Pentru importul echipamentelor electrice şi electronice uzate nu s-au prezentat documente care să ateste funcţionarea acestora”, a transmis Garda de Mediu Constanţa.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au stabilit că respectivele mărfuri second-hand nu pot fi puse pe piaţa din România. Totodată, comisarii Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au dispus interzicerea efectuării importului pentru mărfurile second-hand din container, acestea fiind considerate deşeuri.
„Pe cale de consecinţă, conţinutul containerului va fi returnat în ţara de provenienţă, măsură ce va fi pusă în aplicare de organele vamale”, a menţionat Garda de Mediu Constanţa.