Primarul Capitalei – vineri, la listarea pe bursă a obligaţiunilor emise de Municipiul Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, va participa vineri la deschiderea oficială dedicată listării obligaţiunilor emise de Municipiul Bucureşti pe Piaţa Reglementată a Bursei, scrie Agerpres.
Pe 20 aprilie, edilul Capitalei anunţa că PMB a finalizat emisiunea de obligaţiuni municipale de 555 de milioane de lei, el precizând că, în total, sunt 21 de investitori.
„Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori, suma totală a ofertelor fiind 1,2 miliarde lei. Asta înseamnă că, după luni de muncă asiduă (care din păcate nu este foarte vizibilă), am recâştigat încrederea pieţei financiare. Amintesc că în 2020 Primăria Capitalei a trăit ruşinea istorică de a nu putea refinanţa obligaţiuni municipale de 555 milioane lei, fiind salvată în ultimul moment de BERD”, scria săptămâna trecută, pe Facebook, Nicuşor Dan.
El a menţionat că printre cumpărătorii obligaţiunilor se află bănci importante, fonduri de investiţii şi de pensii.
Obligaţiunile emise au scadenţa la 10 ani şi o rată anuală a dobânzii de 7,33%, „foarte bună pentru municipalitate în actualele condiţii de piaţă”, după cum a arătat primarul general al Bucureştiului