Ce problemă creează schema de plată în ruble a gazului rusesc, potrivit unui înalt oficial european
Un oficial de rang înalt al Uniunii Europene a declarat joi că UE nu poate accepta ca plățile în euro către Rusia pentru gaz să fie considerate finalizate de Moscova doar după ce sunt convertite în ruble, transmite Reuters.
„Ceea ce nu putem accepta este că firmele sunt obligate să deschidă un al doilea cont și că între primul și al doilea cont, suma în euro se află în totalitate în mâinile autorităților ruse și ale Băncii Centrale a Rusiei, iar plata este finalizată doar atunci când este convertită în ruble”, a declarat oficialul, precizând că acest lucru ar putea fi considerat un împrumut către banca centrală rusă.
„Aceasta este o eludare absolut clară a sancțiunilor”, a adăugat înaltul reprezentant al UE.
Nicio țară UE nu va plăti direct în ruble, spune Bruxellesul
Toate țările UE sunt de acord că nu vor plăti Rusiei direct în ruble pentru importurile de gaze, menționând că termenul limită pentru următoarele plăți ar urma să fie 20 mai, au declarat joi înalți oficiali ai Uniunii Europene, notează Reuters într-o știre separată.
„Ceea ce știm, și există un consens în acest sens din partea tuturor statelor membre, este că niciunul nu este dispus să plătească” în ruble, a declarat oficialul în cadrul unui briefing de presă, adăugând că Comisia Europeană nu are o imagine de ansamblu asupra numărului de cumpărători care au deschis conturi pentru plata gazelor la Gazprombank.
Până acum, Ungaria a spus public faptul că a acceptat schema de plată în ruble prin conversia plăților în euro sau dolari la Gazprombank, impusă de Vladimir Putin, iar Austria ar intenționa să facă același lucru.
Potrivit unei surse Bloomberg, patru cumpărători europeni de gaz rusesc au plătit deja cu ruble prin această schemă, iar zece și-au deschis cont la Gazprombank.
–