Sari direct la conținut

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba la alegere a profilului şi specializării

HotNews.ro
Elevi inainte de bacalaureat, Foto: Agerpres
Elevi inainte de bacalaureat, Foto: Agerpres

Simularea Bacalaureatului continuă miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei și citat de Agerpres. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 14 aprilie.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

„Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de minister. Obiectivele urmărite prin organizarea simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/liceale”, afirmă Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se trec automat în catalog însă prin excepţie, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Potrivit sursei citate, subiectele şi baremele se vor publica în fiecare zi a simulării, la ora 15,00, pe http://subiecte.edu.ro/2022/simulare/simulare_bac_XII/.

Luni, elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marţi – proba obligatorie a profilului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro