Sari direct la conținut

Germania: Baza americană Ramstein, transformată în tabără de refugiaţi afgani

HotNews.ro
Germania: Baza americană Ramstein, transformată în tabără de refugiaţi afgani

În total 18.700 de persoane evacuate de armata americană din Afganistan au sosit la baza aeriană a SUA de la Ramstein (Germania) cu 76 de zboruri, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al bazei, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Înaintea transferului către SUA, persoanele evacuate de armata americană din Afganistan ajung mai întâi la baza americane din Europa şi Orientul Mijlociu, ca puncte de tranzit.

Peste 4.100 dintre afganii sosiţi la Ramstein au plecat deja spre SUA, iar zborurile de transfer vor continua în weekend. Cei evacuaţi, afgani care au lucrat pentru trupele americane sau sunt consideraţi ”vulnerabili” după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, aşteaptă aici transferul către o altă destinaţie timp de câteva zile, în medie patru zile.

Această bază, cea mai mare a SUA în Europa, se confruntă astfel cu o provocare logistică, având nevoie în special de paturi şi corturi, plus asigurarea hranei şi a asistenţei sanitare, explică generalul Josh Olson, responsabilul bazei. ”Am reuşit să mobilizăm rezerve de materiale din Europa şi să le aducem aici”, spune el despre una din soluţiile găsite.

Femeile şi copiii dorm în hangarele bazei unde în mod obişnuit stau avioanele militare, în timp ce bărbaţii ocupă cele circa 350 de corturi.

”Acum, adrenalina ne menţine ritmul. Dar peste o săptămână, când vom începe să facem curăţenie şi să reintrăm în normal, mi-e puţin teamă”, mai spune generalul Olson.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro