Sari direct la conținut

Un avion Boeing 787-9 Dreamliner, al Air Europa, a aterizat de urgență în Brazilia din cauza turbulențelor: Mai multe persoane au fost rănite – UPDATE

HotNews.ro
Un avion de linie Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner, care călătorea de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgență luni la Natal, Brazilia, după ce „turbulențe severe” au dus la rănirea mai multor persoane rănite, a anunțat compania aeriană, relatează AFP.
Un Boeing 787-9 Dreamliner operat de Air Europa / FOTO: Urbanandsport/NurPhoto/Shutterst / Shutterstock Editorial / Profimedia
Un Boeing 787-9 Dreamliner operat de Air Europa / FOTO: Urbanandsport/NurPhoto/Shutterst / Shutterstock Editorial / Profimedia

Compania spaniolă a explicat pe rețeaua de socializare că aparatul de zbor „a aterizat normal” la Natal (nord-est) și că „răniții au primit îngrijiri”.

Ulterior, compania a postat că „în această după-amiază, un avion va decola din Madrid pentru a prelua pasagerii și a continua călătoria către Uruguay”.

Au fost „între 25 şi 30 de răniţi”, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică uruguayană, precizând că acest bilanţ rămâne provizoriu şi că unii pasageri au părăsit deja spitalul.

„Majoritatea dintre ei au suferit răni uşoare şi, a priori, viaţa niciunuia dintre ei nu este în pericol”, a spus sursa citată.

Ministerul de Externe al Uruguayului a explicat că „pasagerii care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost transferaţi la Spitalul Monsenhor Walfredo Gurgel din Natal”.

Avionul a aterizat la ora locală 02:42 (05:42 GMT), a anunţat într-un comunicat Zurich Airport Brasil, compania care administrează Aeroportul Internaţional Natal, potrivit Agerpres.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro