Sari direct la conținut

Siegfried Mureșan: Parlamentul European cere Comisiei Europene transparență totală în alocarea și utilizarea fondurilor din planurile naționale de redresare și reziliență

HotNews.ro
Siegfried Mureșan: Parlamentul European cere Comisiei Europene 
transparență totală în alocarea și utilizarea fondurilor din planurile 
naționale de redresare și reziliență

Plenul Parlamentului European a adoptat joi, cu o largă majoritate, o rezoluție cu privire la evaluarea în curs de către Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene a planurilor naționale de redresare și reziliență. În document, legislativul european cere Comisiei „transparență totală în alocarea și utilizarea fondurilor din planurile naționale de redresare și o mai mare implicare a autorităților locale și societății civile”, informează europarlamentarul român Siegfried Mureșan într-un comunicat.

Rezoluția – votată cu 514 voturi pentru, 163 de voturi împotrivă și 9 abțineri – a fost negociată, în numele grupului PPE din Parlamentul European, de eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL), coraportor al Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare și Reziliență.

„După lungi negocieri, am adoptat astăzi o rezoluție – susținută de toate cele patru mari grupuri politice proeuropene din Parlamentul European – în care prezentăm poziția Parlamentului European față de procesul de evaluare în curs a planurilor naționale de redresare și reziliență”, spune Mureșan, citat în comunicat.

„În textul rezoluției, cerem Comisiei Europene o evaluare extensivă și meticuloasă a tuturor planurilor naționale. Comisia Europeană nu trebuie să facă nicio concesie politică și trebuie să aprobe planurile naționale cu respectarea tuturor prevederilor regulamentului privind Mecanismul de Redresare și Reziliență prin care se finanțează aceste planuri.

De asemenea, cerem transparență totală în alocarea și utilizarea fondurilor europene prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Comisia trebuie să se asigure că fondurile utilizate fac obiectul mecanismului privind corelarea fondurilor europene de statul de drept astfel încât să evităm frauda și folosirea abuzivă a banilor”, mai spune Siegfried Mureșan.

„Este nevoie, totodată, de un echilibru între investiții și reforme în planurile naționale. Investițiile și reformele trebuie să fie ambițioase, trebuie orientate spre viitor și trebuie să vizeze vulnerabilitățile din economiile țărilor membre.

Nu în ultimul rând, noi, Parlamentul European, cerem implicarea autorităților locale, societății civile și a tuturor partenerilor sociali în implementarea și monitorizarea planurilor naționale. Ei știu cel mai bine care sunt nevoile comunităților și sectoarelor pe care le reprezintă și, prin implicarea lor, ne putem asigura că banii ajung acolo unde este cea mai mare nevoie”, a mai declarat eurodeputatul român Siegfried Mureșan, după adoptarea rezoluției.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro