#newTogether – Viziuni despre un nou Împreună
Mergem cu toţii, inevitabil, în aceeaşi direcţie; nu ar fi mai simplu să înaintăm împreună, cu adevărat? În contextul puternicelor transformări prin care trec societăţile noastre, accentuate şi dinamizate de actuala criză sanitară, Forumul Cultural Austriac Bucureşti şi partenerii săi lansează unul dintre cele mai ambiţioase demersuri din ultimii ani, vizând intensificarea dialogului cultural între Austria şi România – #newTogether – viziuni despre un nou Împreună. Programul se va derula între 2021 şi 2023 în mai multe oraşe din România, reprezentând şi o contribuţie a Austriei la pregătirile şi la programul Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. #newTogether se desfăşoară sub egida Ministerului austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Creat la iniţiativa artistei vizuale și expertei austriece în drepturile fundamentale, Beate Winkler, acest proiect de artă şi dialog social a fost pregătit timp de mai bine de un an şi este realizat în cadrul programului „Creative Austrians” al Ministerului austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale. #newTogether se doreşte un hub de idei cu implementare concretă şi va propune expoziţii, ateliere, conferinţe, dezbateri, performance-uri, proiecții de film etc. despre modurile în care societăţile austriacă, românească şi europeană, în general, răspund actualelor provocări internaționale.
„În centrul acestui proiect se află omul contemporan şi confruntarea sa cu provocările timpului nostru şi, în special, atitudinea sa în faţa ritmului rapid al schimbărilor din comunităţile în care trăieşte, schimbări care antrenează adesea disoluţia structurilor familiare. Cum îi privim pe ceilalţi si cum ne vedem noi în ochii lor, cât de bine ne cunoaştem unii pe alţii şi ce soluţii pozitive putem găsi împreună la situaţiile dificile în care ne găsim, în mod colectiv – proiectul pleacă de la un set de întrebări care se aplică şi relaţiei dintre Austria şi România, două ţări ce împart un patrimoniu istoric comun, dar ai căror cetăţeni se cunosc mult prea puţin”, explică Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac.
La capătul unui Apel de proiecte desfăşurat exclusiv în Austria, în perioada decembrie 2020 – februarie 2021, Forumul Cultural Austriac Bucureşti anunţă primele cinci proiecte propuse de operatori culturali austrieci, concepute în cooperare cu parteneri români. Prin organizarea acestui Apel, Forumul Cultural Austriac București și-a propus să creeze un fond de proiecte culturale colaborative bilaterale, inovatoare și îndrăznețe, în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Proiectele câştigătoare sunt:
– Syntopia: Bega (proiect de artă sonoră și documentar video, desfăşurat în Timişoara; septembrie – octombrie 2021) – autori: Fabian Holzinger, Andreea Săsăran; parteneri: Asociația Simultan, Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică, Inițiativa Timișoara verde-albastră, Semisilent
– remixID (Identitățile culturale ale Timișoarei. Rădăcini * Tradiții * Urbanizare * Remix; Timişoara, septembrie 2021 – noiembrie 2022) – autori: Ulrich P. Schleicher, Olga Török, Mirela Vlăduți; parteneri: U.KUSTIK, META Spaţiu;
– From Tears to Ideas (Expoziție, atelier, prelegeri și discuții cu artiștii; București, noiembrie 2021) – autori: Christa Wall, Andreea Vlăduţ; parteneri – Centrul Artelor Vizuale Multimedia, Kunstuniversität Linz, Austria
– ART.WALK.IMPRESSION (Proiect multicultural de artă – plimbare, intervenție artistică și teatru forum în sate din Banat şi Transilvania, iunie 2022 – iunie 2023) – autori: Katharina Kraus, Teresa Leonhard; parteneri – Colegiul Universitar de Pedagogie Agrară şi de Mediu (HAUP – Viena), Universitatea Lucian Blaga Sibiu – Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic în limba germană;
– Holy Hydra (Eveniment interdisciplinar într-un spațiu sacru în care se intersectează religia, arta, cultura de club și societatea; Oradea, 2023) – autori: 4youreye – ProjectionArt, Raumteiler, Grüner Anker, Moszkva Café, Dinsubsol.
Aceste proiectele au fost selectate, din peste 30 de propuneri, de către un juriu de experţi format din: Oana Cristea-Grigorescu (critic specializat în artele spectacolului, manager cultural, jurnalist Radio România), Suzana Dan (artist vizual, manager cultural, manager Rezidența Scena9), Diana Marincu (curator, critic de artă, director artistic al Fundației Art Encounters), Ovidiu Dajbog-Miron (director program pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii), Thomas Kloiber (director Forumul Cultural Austriac București).
Cele cinci proiecte vor fi implementate în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9, cu sprijinul Asociaţiei Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Descrierile amănunţite ale proiectelor, precum şi date despre autorii şi partenerii lor pot fi descoperite pe noile site-uri oficiale ale programului #newTogether, pe care Forumul Cultural Austriac Bucureşti le lansează cu această ocazie – www.newtogether.ro (în limba română) şi www.newtogether.at (în limbile germană şi engleză), dezvoltate împreună cu compania Zalle. Site-urile oferă amănunte despre geneza acestui program, despre misiunea sa, precum şi despre diferitele sale componente. Curatorarea apelului de proiecte #newTogether este Irina Cornişteanu, manager cultural cu experienţă în relaţiile culturale româno-austriece.
O secţiune specială a celor două site-uri este dedicată documentarului #newTogether – visions for a new together/gânduri despre un nou împreună realizat de regizoarea Carmen-Lidia Vidu. Acesta este inspirat de schimbul de idei într-un moment de criză sanitară şi socială profundă al celor 60 de artişti austrieci şi români care au luat parte, la invitaţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti, la experimentul online #newTogether, desfăşurat în lunile aprilie şi mai 2020, în timpul perioadei de izolare şi carantină (lockdown). Aşa cum a mai fost anunţat, premiera offline a acestui film este programată pentru 2021, imediat ce condiţiile sanitare o vor permite.
Proiectul filmului documentar #newTogether – visions for a new together a fost realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania.
Până atunci, puteţi viziona teaserul documentarului (disponibil şi pe canalul de YouTube al FCA), şi puteţi asculta primul episod al seriei de podcasturi #newTogether – viitorul înseamnă dialog, realizate de jurnalistul Andrei Popov, după o idee de Carmen-Lidia Vidu. Aceste întâlniri audio se doresc un complement al documentarului şi vor aborda teme de discuţie sugerate de cei 60 de artişti austrieci şi români în cadrul experimentului video online. Episodul 1, #newTogether – viitorul înseamnă dialog: De vorbă cu un ecran analizează contextul în care a apărut proiectul #newTogether şi explică etapele parcurse de la intenţie la realizarea filmului documentar. Podcastul este disponibil în limbile română şi engleză şi poate fi ascultat atât pe site-urile #newTogether, cât şi pe canalul Soundcloud al FCA (se recomandă audiţia la cască).