Protest față de restricții la Constanța: "Măştile jos", "Deschideţi HORECA"
Sute de persoane au participat, duminică seara, la un protest faţă de măsurile de protecţie împotriva pandemiei de COVID-19, manifestarea având loc în faţa Prefecturii Constanţa, potrivit News.ro. Oamenii au scandat „Libertate, libertate”, „Măştile jos”, „Jos Guvernul”, „Deschideţi HORECA”.
Manifestarea de la Constanţa a fost iniţiată pe o pagină de socializare, iar la eveniment au fost prezente câteva sute de persoane. Oamenii s-au adunat în faţa Prefecturii Constanţa, locul tradiţional al protestelor din municipiu, şi au avut scandări împotriva măsurilor luate de autorităţi pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Ei au strigat: „Nu vrem să furăm, vrem să cântăm”, „Jos masca”, „România, România”, „Măştile jos”, „Libertate, libertate”, „Hoţii, hoţii”, “Deschideţi HORECA”, “Jos Chiţac”, “Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim”, “Vrem dreptate”, “Jos Guvernul”, “Jos criminalii”, “Şoşoacă să vină ca să ne susţină”, “Constanţa trezeşte-te”, “Să plece Arafat”
Protestatorii au cerut prezenţa în mjlocul lor a ministrului Justiţiei, Stelian Ion: „Să vină Stelian, că e constănţean”.
De asemenea, ei au mai cântat imnul naţional “Deşteaptă-te române”.
Unii dintre cei prezenţi purtau măşti, alţii le purtau sub bărbie şi câţiva nu aveau deloc.