Rusia obligă muncitorii străini să își înregistreze datele biometrice și să se prezinte la controale medicale trimestriale
Toți cetățenii străini care lucrează în Rusia vor fi nevoiți să se prezinte pentru controale medicale trimestriale, inclusiv pentru boli cu transmitere sexuală, după adoptarea unei controversate legi menite să „îmbunătățească sănătatea publică”, relatează The Moscow Times.
Legea, care urmează să intre în vigoare pe 29 decembrie, a fost criticată de patronate, acestea afirmând că ea va provoca un exod al muncitorilor străini.
Măsura se va aplica tuturor străinilor care lucrează în Rusia, precum și membrilor familiilor lor stabiliți în țară. Toți cei trecuți de vârsta de 6 ani vor fi nevoiți să se prezinte la controale medicale, ei urmând a fi de asemenea amprentați și obligați să își înregistreze datele biometrice.
Muncitorii vor fi testați pentru sifilis, gonoree, HIV, tuberculoză, droguri și alte substanțe psihoactive. Certificatele vor avea o valabilitate de 90 de zile, muncitorii fiind obligați să se prezinte pentru un nou control în decurs de cel mult o lună după expirarea celui original.
Cei care refuză să se prezinte la control pot fi expulzați din Rusia.
Deocamdată nu este clar dacă măsura se va aplica și în cazul străinilor cu permis de ședere temporar sau permanent în Rusia.
Diplomații, angajații agențiilor interguvernamentale, cetățenii Belarusului și copiii sub vârsta de 6 ani sunt exceptați de la măsură.
Citește și: