Prognoza meteo pentru București, până luni: Răcire bruscă a vremii, ninsoare și rafale de vânt ce vor accentua senzația de frig
În București, vremea se va răci brusc începând cu seara zilei de joi, vineri va ninge și se va depune un strat de zăpadă, iar până luni vântul va prezenta intensificări ce vor amplifica senzația de frig, potrivit prognozei speciale pentru Capitală a ANM.
Joi, ora 12:00 – ora 20:00
Vremea se va menține deosebit de caldă, cu o temperatură maximă în jurul a 14 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua. Vântul va deveni în general moderat în orele serii, cu rafale de până la 40…45 km/h.
Joi, ora 20:00 – vineri, ora 20:00
Vremea se va răci brusc şi accentuat, astfel că vineri dimineaţa temperatura aerului va coborî până în jurul valorii de -2 grade şi nu va depăşi 0…1 grad pe parcursul zilei. La început va ploua, iar după miezul nopţii şi în prima parte a zilei de vineri vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 2…5 cm. Temporar, mai ales în orele după-amiezii, vântul va avea intensificari cu rafale de 45…55 km/h, amplificând senzaţia de frig.
Vineri, ora 20:00 – luni, ora 10:00
Vremea va fi deosebit rece, geroasă în orele dimineţilor în zona periurbană, astfel că minimele termice vor fi de -11..-7 grade, iar la amiază se vor înregistra valori de -2…0 grade. Vântul va sufla în general moderat, în medie cu 30…35 km/h, amplificând senzaţia de rece. Cerul va deveni parţial noros, vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură şi se poate forma gheţuş.