Primarul Craiovei Lia Olguţa Vasilescu acuză că prefectul de Dolj şi „insituţiile de forţă şi control” au cerut comercianţilor din Târgul de Crăciun să închidă chioşcurile
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, acuză că prefectul de Dolj şi „insituţiile de forţă şi control” au cerut comercianţilor din Târgul de Crăciun să închidă chioşcurile, ea afirmând că „după ce PNL a închis pieţele, iar producătorii ingheaţă şi ei şi marfurile lor la 8 grade afară, acum a venit rândul chioşcurilor”, deşi alte sute de chioşcuri funcţionează în alte zone ale oraşului, citează News.ro.
„Avem voie să aprindem iluminatul de sărbători? Răspuns: da! Avem voie să permitem funcţionarea chioşcurilor pe raza oraşului? Răspuns: da! Nicio lege, ordonanţă, hotărâre de guvern nu interzice asta! Şi atunci de unde zelul prefectului de Dolj şi al tuturor instituţiilor de forţă şi control de a le cere imperativ comercianţilor să inchidă chioşcurile din zona centrală care funcţionează perfect legal, aşa cum funcţionează alte sute de chioşcuri în toate cartierele oraşului? Şi de ce a fost necesar ca o maşină a CBRN să stea non stop în zonă, cu megafoanele pornite la maxim, ca să sperie copiii veniţi să vadă luminiţele de sărbători? După ce PNL a închis pieţele şi producătorii ingheaţă şi ei şi marfurile lor la 8 grade afară, acum a venit rândul chioşcurilor”, a scris sâmbătă seară, pe Facebook, Lia Olguţa Vasilescu.
Reacția sa vine după ce presa locală a relatat că, la nici o oră de la deschiderea Târgului de Crăciun din Craiova, producătorii și comercianții care trebuiau să-și vândă produsele în cadrul târgului au fost închiși rând pe rând de Direcția de Sănătate Publică Dolj. Potrivit comercianților, inspectorii de la ITM și de la DSP le-ar fi spus să tragă oblonul fiindcă Primăria nu este în ordine cu autorizația de funcționare a târgului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferinţă de presă pe 17 noiembrie că în acest an nu pot fi organizate târguri de Crăciun, considerând că organizarea acestora în condiţii de pandemie este „imposibilă şi inoportună”.
Ulterior, primarul Craiovei a scris pe Facebook: „Şi la Viena se face târg de Crăciun. Cu aceleaşi restricţii precum cele impuse şi de noi la Craiova, cu diferenţa ca nu vom avea mese. Anul acesta nu vom avea, din păcate, caruselul, patinoarul sau orăşelul copiilor, ci doar căsuţe cu dulciuri, sucuri, vin fiert, globuri, obiecte de artizanat. Nu veţi găsi mâncare preparată la faţa locului, gen grătar sau mici, pentru ca am dorit să evităm ca oamenii să staţioneze prea mult în faţa chioşcurilor de Crăciun”.