Sari direct la conținut

Protest urmat de grevă japoneză, anunțat și de ambulanțieri

HotNews.ro
Ambulanta coronavirus, Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia
Ambulanta coronavirus, Foto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

Federația Națională Sindicală „Ambulanța” anunță un protest pentru ziua de miercuri, între orele 10.00 și 12.00, cu pichetarea Guvernului, iar de joi declanșarea grevei japoneze, scrie Mediafax. În principal, ambulanțierii cer suplimentarea cu personal și bani pentru salarii și cheltuieli.

Miercuri, începând cu ora 10.00 și până la ora 12.00, se va desfășura un protest național organizat de Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România, susținută de organizațiile sindicale județene membre din toate Serviciile Publice de Ambulanță.

Protestul se va desfășura în toate sediile centrale din serviciile de ambulanță județene, iar în București în Piața Victoriei, ca obiectiv pichetarea Guvernului, unde va fi prezent un grup de 80 de protestatari, grup format din reprezentanții sindicali ai organizațiilor sindicale din toate Serviciile Publice de Ambulanţă din România.

Conducerea FNSAR a înaintat solicitare în scris premierului de a stabili în regim de urgență întâlnirea cu conducerea FNSAR, întâlnire promisă de Ludovic Orban, anunță sindicaliștii.

În situația în care până marți, premierul nu va invita la discuții conducerea FNSAR, miercuri va avea loc protestul național al serviciilor de ambulanță, iar începând de joi personalul din serviciile de ambulanță va intra în greva japoneză pe perioadă nedeterminată până la soluționarea favorabilă a revendicărilor menționate.

Revendicările sunt:

  • Suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanță.
  • Rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale și cheltuieli materiale necesare pentru continuitatea activității în serviciile de ambulanță.
  • Reașezarea salarizării asistentului medical, a managerului general și al membrilor comitetului director din serviciile de ambulanță.
  • Salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de Ambulanță începând cu 01 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022.
  • Asigurarea pensiei de urmaș familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanță în lupta cu virusul COVID -19.

Sâmbătă, și Federația „Solidaritatea Sanitară” a decis declanșarea protestelor în stradă. Protestele încep din 5 noiembrie, în Piața Victoriei, între orele 11:00-13:00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro