OMS: În jur de 14% din cazurile de COVID-19 se referă la personalul medical. În unele țări vorbim chiar de 35%
În prima linie în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, angajaţii în domeniul sănătăţii plătesc un preţ ridicat cu sănătatea lor, a avertizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a lansat o cartă pentru a ajuta la o mai bună protejare a acestora, relatează AFP citată de Agerpres.
„COVID-19 a expus angajaţii în domeniul medical şi familiile acestora la un nivel de risc fără precedent”, a reamintit OMS, care subliniază că statisticile – chiar imperfecte – arată clar că „ratele de infectare în rândul personalului medical sunt mult mai mari decât pentru restul populaţiei”.
Astfel, ei reprezintă aproximativ 3% din populaţie în marea majoritate a ţărilor şi mai puţin de 2% în ţările cele mai sărace, cifrele colectate de OMS arătând că 14% din cazurile de COVID-19 se referă la personalul medical.
„În unele ţări, această proporţie poate atinge 35%”, se artă în comunicat.
Miercuri, Consiliul Internaţional al Infirmeriei (ICN) a afirmat într-un raport că un număr de circa 3 milioane de angajaţi din domeniul sanitar s-au îmbolnăvit de COVID-19, ceea ce reprezintă 10% din cele aproape 30 de milioane de cazuri înregistrate la nivel mondial.
În plus, cel puţin o mie de infirmieri şi infirmiere au murit în 44 de ţări, cifră care ar putea fi mult mai mare dată fiind lipsa de date în numeroase reţele sanitare, potrivit raportului citat.
Riscurile nu sunt doar fizice, fie că este vorba de coronavirus sau de violenţele la care sunt expuşi aceşti angajaţi din domeniul sanitar. Stresul creat de teama permanentă de a se îmbolnăvi, orele lungi de lucru, separarea de cei dragi pentru a-i proteja şi, uneori, respingerea sau ostilitatea din partea societăţii au, de asemenea, un impact grav asupra sănătăţii lor.
Potrivit unui sondaj recent menţionat de OMS, un sfert dintre angajaţii în domeniul sănătăţii chestionaţi au declarat că suferă de depresie şi atacuri de anxietate, în timp ce o treime suferă de insomnie.
Carta în cinci puncte prezentată joi de OMS recomandă stabilirea de sinergii între strategiile menite să asigure siguranţa pacienţilor şi cea a personalului medical sau dezvoltarea de programe naţionale pentru o mai bună protejarea a angajaţilor din domeniul sanitar.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii insistă de asemenea pe protecţia acestui personal în faţa violenţei la locul de muncă şi pe o îmbunătăţire a stării psihologice.
Carta subliniază de asemenea necesitatea protejării personalului medical de pericolele fizice şi biologice, în special prin asigurarea acestora cu echipament de protecţie suficient şi instruire pentru utilizarea sa. „Nici o ţară, nici un spital sau clinică nu pot asigura securitatea pacienţilor săi până când personalul medical nu este în siguranţă”, a reamintit directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.