Capitala SUA se pregătește de cea mai mare manifestație de la moartea lui Floyd: ”Nu vom fi reduși la tăcere”
În timp ce SUA se îndreaptă spre a doua săptămână de proteste declanșate de moartea lui George Floyd, autoritățile din capitala Washington se așteaptă sâmbătă la cea mai mare manifestație împotriva violenței poliției, notează Guardian.
Washington-ul a fost zilnic scena unor proteste, în mare parte pașnice, cu oameni care au mărșăluit între Casa Albă și Memorialul Lincoln.
Potrivit sursei citate, poliția locală estima vineri că vor fi între 100.000 și 200.000 de protestatari.
Autoritățile locale au încercat să detensioneze situația, după prezența pe străzi a gărzilor naționale și intervenția acestora pentru a-i face loc președintelui Donald Trump să se deplaseze, pe jos, de la Casa Albă la Biserica Președinților, unde a făcut o sesiune foto, pozând cu Biblia în mână.
Proteste de solidarizare cu America, sub sloganul ”Black Lives Matter”, au avut loc în mai multe orașe ale lumii, de la Sydney, Paris, la Tokyo și Seul sau Bangkok.
„Koreans for Black Lives Matter” pic.twitter.com/n7jygIiGNv
— Raphael Rashid (@koryodynasty) June 6, 2020
Joi și vineri nu au fost operate niciun fel de arestări, iar primarul Muriel Bowser a anulat decizia de instituire a stării de asediu și a anunțat că secțiunea din fața Casei Albe a 16th Street NW a fost redenumită “Black Lives Matter Plaza”.
Mai multe biserici și teatre au anunțat că își vor deschide porțile pentru ca manifestanții să se odihnească sau să se răcorească puțin.