Sari direct la conținut

Spectacole de succes ale TNB vor fi difuzate on-line

HotNews.ro
Spectacolul Furtuna, după William Shakespeare, Foto: TNB
Spectacolul Furtuna, după William Shakespeare, Foto: TNB

Așteptată și solicitată de cei mai mulți dintre iubitorii de teatru, difuzarea online a unor spectacole de teatru din repertoriul TNB debutează începând cu data de vineri, 24 aprilie 2020. Timp de trei zile, în fiecare week-end de aici încolo, nu doar spectatorii din București, ci și cei din întreaga țară, precum și cei de peste hotare vor putea urmări câte un spectacol de referință din repertoriul TNB.

Potrivit TNB, lista titlurilor propuse spre difuzare online include atât spectacole care au ținut afișul cu mare succes în stagiunile trecute, fiind în prezent scoase din repertoriu, cât și unele piese care se vor juca în continuare odată cu redeschiderea sălilor de teatru, așadar un prilej de a vă stârni interesul și de a vă invita călduros să REVENIȚI LA TEATRU, atunci când porțile se vor redeschide!

Mai multe titluri de spectacole vor fi difuzate în fiecare week-end, începând din 24 aprilie 2020.

De vineri până duminică, timp de 3 zile la rând, se va difuza același spectacol, cu câte o singură reprezentație pe zi: vineri de la ora 16.00, sâmbăta de la ora 18.00 și duminica de la ora 18.00.

Difuzarea spectacolelor va fi asigurată online pe canalul de youtube http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti în sistem streaming live. Link-ul va putea fi accesat și de pe pagina https://www.facebook.com/TNB.Ro/. Spectacolele vor putea fi vizionate doar live, în datele și la orele anunțate.

Va continua, în paralel, difuzarea online a Conferințelor TNB, zilnic între orele 14.00-16.00, de asemenea pe canalul Youtube TNB. Până la finalul acestei luni mai puteți vedea următoarele conferințe:

23 aprilie – Vladimir Beliș: O jumătate de veac în serviciul medicinei legale

24 aprilie – Emil Brumaru: Infernul feminin și îngerii lui Brumaru

25 aprilie – Silvia Colfescu: Povești din București – un oraș cu vocația supraviețuirii

26 aprilie : Silvia Colfescu la povești cu Anamaria Smigelschi.

În perioada imediat următoare vor fi difuzate și alte titluri incitante, iar programul se va întinde pe toată perioada stării de urgență.

Difuzarea online a spectacolelor va include titluri ca: Furtuna, după W. Shakespeare și Vizita bătrânei Doamne de Durenmatt, ambele în regia lui Alexander Morfov, Două loturi, adaptarea după I.L.Caragiale și regia fiind semnate de Alexandru Dabija, Allegro, ma non Troppo de Ion Minulescu, regia Răzvan Popa, Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, Năpasta de I.L.Caragiale, regia Radu Afrim, Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, spectacole din cadrul programului 9G.

Primul dintre acestea, care se va difuza chiar în acest week-end (24,25 și 26 aprilie), este Furtuna, după William Shakespeare, în viziunea regizorului bulgar Alexander Morfov. În rolul Prospero îl veți vedea, într-o creație memorabilă, pe Ion Caramitru (desemnat de Ambasada Britanică și Consiliul Britanic din București drept ”Ambasador Cultural Shakespeare” în România, 2016 – Anul Shakespeare). Din distribuție mai fac parte Mihai Călin, recompensat cu un premiu UNITER pentru interpretarea lui Caliban, Istvan Teglas (Ariel), Alexandra Sălceanu (Miranda), Ciprian Nicula (Ferdinand).

Comedie a iluziilor, feerie, un text despre putere și răzbunare, Furtuna este, mai presus de orice interpretare, o piesă despre puterea demiurgică a artei și imaginației. Știința lui Prospero depășește legile oamenilor, controlează natura, stăpânește duhuri și provoacă iubirea.

Furtuna a avut premiera în 27 aprilie 2014. Imaginat inițial în spațiul de tip elisabetan al Sălii Studio, spectacolul a fost mutat, la cererea publicului, în Sala Mare a teatrului, unde poate fi vizionat de peste 900 de spectatori.

De această dată, TNB vă dă întâlnire într-un spațiu și mai amplu, cel virtual, pe canalul de youtube TNB, unde veți putea viziona spectacolul ”Furtuna” vineri, 24 aprilie, de la ora 16.00, sâmbătă, 25 aprilie și duminică, 26 aprilie, de la ora 18.00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro