Donald Trump, atac dur la Bibi Netanyahu: „F**k him!” / „Greșeala îngrozitoare” care a stricat prietenia dintre cei doi
„Nu am vorbit cu el de când [l-a felicitat pe Joe Biden. Să-l ia naiba! (‘F*** him’)”, sunt cuvintele fostului președinte american Donald Trump la adresa fostului premier israelian Benjamin Netanyahu, unul dintre cei mai apropiați aliați din timpul mandatului său, relatează The Jerusalem Post.
Trump a făcut comentariul în timpul unui interviu exclusiv acordat jurnalistului israelian Barak Ravid care scrie o nouă carte despre fostul președinte republican, „Trump’s Peace: The Abraham Accords and the Reshaping of the Middle East”, în care vorbește despre faptul că relația dintre cei doi lideri nu era atât de apropiată pe cât ar fi părut.
Mai multe pasaje din viitoarea carte au fost publicate vineri dimineața.
Trump i-a spus lui Ravid că picătura care a umplut paharul nemulțumirii sale față de Netanyahu a fost apelul telefonic al fostului premier israelian în care l-a felicitat pe Biden pentru victoria sa la alegerile prezidențiale americane ce au avut loc pe data de 3 noiembrie a anului trecut.
Netanyahu l-a felicitat pe noul președinte american la aproape o lună după victoria sa. Singurul șef de stat al unei țări importante care l-a felicitat pe Biden mai târziu decât Netanyahu a fost președintele brazilian Jair Bolsonaro.
Însă fostul președinte republican i-a spus lui Ravid că s-a simțit trădat de Netanyahu, „în pofida tuturor lucrurilor” pe care le-a făcut pentru el, menționând apelul de mai multe ori în timpul interviului.
„Greșeala groaznică” a lui Netanyahu
„Prima persoană care l-a felicitat [pe Biden] a fost Bibi Netanyahu, omul pentru care am făcut mai multe lucruri decât pentru orice altă persoană cu care am avut de-a face”, a afirmat Trump, ignorând faptul că fostul premier israelian de fapt l-a sunat foarte târziu pe Joe Biden.
„Bibi putea să tacă. A făcut o greșeală groaznică”, a adăugat acesta, relatând că „mi-a plăcut de Bibi. Încă îmi place de Bibi. Dar îmi place și loialitatea. Prima persoană care l-a felicitat pe Biden a fost Bibi. Și nu numai că l-a felicitat dar a făcut-o în direct”, a mai spus Donald Trump.
El a afirmat de asemenea pentru jurnalistul israelian că a simțit că anumite politici pe care le-a înaintat în favoarea Israelului nu au primit suficientă recunoaștere și destule mulțumiri din partea lui Netanyahu, dând exemplu în acest sens decizia controversată de a recunoaște în 2019 Înălțimile Golan ca parte a teritoriului israelian.
La un an după decizie guvernul israelian a aprobat numirea unei colonii după președintele american, Netanyahu participând personal la inaugurarea „Ramat Trump”.
Însă se pare că pentru fostul președinte republican acest gest nu a fost suficient.
„Oamenii ziceau la momentul respectiv că a fost un cadou de-un milion de dolari… L-am făcut înainte de alegerile [din Israel] și el l-a ajutat [pe Netanyahu] mult – poate ar fi pierdut alegerile fără mine”, a mai spus Donald Trump.