Sari direct la conținut

Oradea: Cafea gratuită pentru echipajele de pe ambulanțe, din partea unei cafenele din oraș

HotNews.ro
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews

O cafenea din Oradea oferă, începând de sâmbătă, cafea, dratis, echipajelor de salvare, relatează Mediafax.

„Este un semn de mulțumire pentru tot ceea ce faci pentru comunitatea noastră”, au scris, pe pagina de Facebook, reprezentanţii cafenelei. Andrei Socaciu, reprezentantul cafenelei, a declarat că foarte mulţi dintre clienţii obişnuiţi al cafenelei sunt studenţi ai Facultăţii de Medicină din Oradea, dar şi cadre medicale.

„Ne-am gândit că în perioada asta am putea să fim şi noi de folos. Ştim cu toţii că nu e bine să ieşi din casă, dar ei sunt nevoiţi să facă asta şi am încercat să-i ajutăm să-şi păstreze energia. Aşteptăm să vină să le oferim cafea, mai ales că am văzut că numărul creşte şi sunt toţi mai solicitaţi. Cafeneaua este închisă, dar ieşim noi afară şi le servim cafeaua.(…) Vrem doar să le mulţumim pentru sacrificiul pe care-l fac şi cam asta e modalitatea de a le mulţumi. Pentru noi nu e un gest la fel de mare ca acela pe care-l fac ei acum.(…)”, a declarat Andrei Socaciu.

Pe pagina de socializare, zeci de internauţi au recţionat la mesajul postat de reprezentanţii cafenelei şi au scris mesaje de felicitare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro