O declarație ciudată a lui Sam Altman de la OpenAI a trădat felul în care gândesc miliardarii tech despre viitorul nostru

La un summit dedicat impactului inteligenței artificiale organizat în India, CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a încercat să calmeze îngrijorările legate de consumul uriaș de energie al modelelor AI. Întrebat despre costurile energetice ale pregătirii sistemelor precum ChatGPT, Altman a răspuns că și dezvoltarea umană presupune un consum masiv de resurse. Este genul de scăpare care ne face să înțelegem cum gândesc miliardarii tech, care au din ce în ce mai multă putere.

„Oamenii vorbesc despre câtă energie este necesară pentru a antrena un model AI, dar este nevoie de multă energie și pentru a antrena un om”, a declarat el pentru The Indian Express. „Este nevoie de aproximativ 20 de ani de viață și de toată mâncarea pe care o consumi în acest timp înainte să devii inteligent.”

Declarația vine într-un moment în care impactul energetic al centrelor de date devine un subiect tot mai discutat. 

Centrele de date sunt mari consumatoare de energie

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, centrele de date au reprezentat aproximativ 1,5% din consumul global de electricitate în 2024. Iar ritmul de creștere estimat până în 2030 este de circa 15% pe an, adică de peste patru ori mai rapid decât creșterea consumului din alte sectoare.

Însă dincolo de contextul mai mare al consumului uriaș de energie al centrelor de date folosite pentru antrenarea AI-ului și al impactului lor asupra mediului, merită să stăm puțin să desfacem ce a spus Altman. El este unul dintre cei mai influenți oameni de pe planetă în momentul de față.

Merită repetat. Întrebat fiind despre costurile antrenării sistemelor AI, răspunsul lui Altman a fost: „Da, dar v-ați gândit până acum câte resurse consumă un om?”. De fapt, a vorbit chiar despre cât ne costă să „antrenăm” un om, ceea ce e și mai tulburător.

Din păcate, nu cred că e vorba doar de o figură de stil stângace sau un mod inspirat de a pune lucrurile în perspectivă. Mi-e greu să cred că formularea e accidentală, ci că e mai degrabă un soi de freudian slip. O fereastră către o mentalitate.

Reducerea dezvoltării umane la un proces energetic comparabil cu antrenarea unui model AI trădează o viziune profund utilitaristă și tehnocratică asupra vieții, ca să fiu diplomat. 

În această logică, copilăria devine practic o investiție care poate fi recâștigată în viitor, hrana devine un soi de input energetic, iar inteligența ajunge un rezultat măsurabil și chiar optimizabil.

Iar concluzia despre viitor vine de la sine: în viitor e rentabil să încurajezi doar „entitățile” eficiente. Oamenii consumă mult, cel puțin față de AI, zice Altman. De ce să îi mai încurajăm? 

Jurnalistul Vlad Dumitrescu trimite în fiecare miercuri dimineață newsletter-ul Good Tech. Dacă vrei să primești informații practice despre cum să-ți faci viața mai ușoară cu ajutorul tehnologiei, te poți abona aici:

Oameni dispensabili

Atunci când cel care conduce una dintre cele mai puternice companii de tehnologie din lume vorbește despre oameni în termenii în care inginerii vorbesc despre modele, trebuie să ne punem niște întrebări serioase cu privire la cum ne văd cei mai influenți oameni din lume în momentul de față.

În universul tehnologic, „trainingul” sau antrenarea/pregătirea este un proces industrial: introduci date, consumi energie, obții performanță. Este o problemă de eficiență și scalare. 

Când aceeași grilă este aplicată dezvoltării umane, diferența dintre om și sistem informatic începe să dispară încet. Ambele devin entități care procesează energie pentru a produce inteligență. Iar omul e inferior la nivelul eficienței. Prin urmare, dispensabil. 

Un copil nu este, totuși, același lucru cu un sistem AI

Nu credeam că va fi nevoie să spun asta vreodată, dar iată-ne aici: Dezvoltarea unui copil nu este un proiect energetic. Nu este o investiție optimizabilă. Nu este un cost de producție care trebuie comparat cu randamentul obținut. Este un proces cu valoare în sine, nu un mijloc pentru un output.

În Silicon Valley, eficiența este o virtute supremă. Scalarea este obiectivul final. Orice sistem trebuie să poată crește, să poată fi replicat, să poată produce mai mult cu mai puțin. 

Iar în această logică, planeta și chiar oamenii pot la un moment dat să devină victime colaterale necesare.

Dacă oamenii consumă energie pentru a deveni inteligenți, atunci de ce am avea standarde diferite pentru modelele AI? Dacă viața este un proces energetic, atunci extinderea centrelor de date devine aproape naturală și inevitabilă, parte din dezvoltarea naturală a societății.

Dacă există o convingere autentică în lumea AI că se construiește o formă de inteligență superioară atunci devine mai ușor să justifici costurile colaterale. 

Altman a spus, în aceeași apariție, că inteligența artificială generală „e mai aproape decât credem”. Într-un asemenea orizont mental, oamenii și planeta pot deveni etape intermediare într-un proiect mai mare.

Genul acesta de scăpări nu fac decât să mai aducă niște lumină în mințile acestor miliardari tech care au din ce în ce mai multă putere și ar trebui să facă guvernele din toată lumea să înțeleagă importanța momentului în care ne aflăm.