Teatrul Gong Sibiu: Toate programele teatrului se suspendă până în data de 31 martie 2020
Tinând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anunță prelungirea, până în data de 31 martie 2020 inclusiv, a perioadei de anulare a spectacolelor și a tuturor manifestărilor publice din incinta teatrului, anunțată inițial doar pentru perioada 11-22 martie. Decizia este valabilă atât pentru evenimentele proprii, cât și pentru cele desfășurate în parteneriat sau în regim de închiriere sală.
Agenția de Bilete de la sediul Teatrului „Gong” se închide. Rambursarea biletelor achiziționate online se face automat, în contul din care s-a făcut plata, în termen de maxim 5 zile lucrătoare. Pentru biletele achiziționate de la sediul teatrului, rambursarea se face doar pe bază de programare telefonică, astfel încât să evităm aglomerarea spațiului de la parterul teatrului. Pentru a fi returnată contravaloarea biletului achiziţionat de la Agenția Teatrală, vă rugăm insistent să aveţi la dumneavoastră biletul în format fizic. Rambursările pot fi solicitate până în data de 30 aprilie 2020. Pentru programarea vizitei la sediul teatrului, vă rugăm să folosiți numărul de mobil: 0786 884 700.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu își suspendă activitatea cu publicul la birouri. Accesul persoanelor străine la etajul teatrului nu mai este permis.