PNL a validat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca pentru un nou mandat
Colegiul Director Județean al PNL Cluj a validat, vineri, candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca la alegerile locale din vara acestui an, informează Mediafax.
Președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat vineri, pentru Mediafax, că experiența lui Emil Boc este apreciată și la nivel european.
„Am validat 28 de candidaturi la funcția de primar, printre care și a celor de orașe și municipii din județul Cluj. Astfel, la Cluj-Napoca a fost validată candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar și nu am nicio emoție în privința sa, deoarece faptele sale vorbesc. Sunt convins că Emil Boc va fi confirmat de clujeni în funcția de primar după alegerile locale, în condițiile în care experiența domniei sale este apreciată și la nivel european, dovadă stând intervențiile sale de la PE, la nivelul Comitetului Regiunilor. De asemenea, nu am nicio emoție în ceea ce privește viitorul Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca”, a spus Buda.
Acesta a subliniat că au mai fost validate candidaturile actualului primar liberal din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a primarului din Huedin, Mircea Moroșan, și a primarului Cristian Matei, din Turda, edil ales în 2016 pe listele PSD.
De asemenea, la Gherla va candida Ovidiu Drăgan, iar la Dej Aurelian Mureșan.
Emil Boc a fost ales pentru prima oară primar al municipiului Cluj-Napoca în anul 2004, a fost reales în 2008, dar și-a întrerupt mandatul după ce a fost numit prim-ministru al României. Acesta a mai fost ales primar în 2012 și apoi la alegerile locale din 2016.
PNL Cluj i-a validat, recent, și pe primarii liberali de comune aflați în funcție, dar și pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru un nou mandat.