Expoziție la Palatul Suțu: „Elite și blazoane în vechiul București”
În frumosul Palat ridicat de postelnicul Costache Suțu în centrul Capitalei, începând cu luna februarie a anului 2020, publicul bucureștean poate admira, în cadrul expoziției „Elite și blazoane în vechiul București”, obiecte armoriate cu blazoane, care au aparținut elitei aristocratice românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primului sfert de secol XX. Vizitatorii vor putea afla povestea unei lumi care odinioară a strălucit prin inteligență, stil și eleganță, spirit de sacrificiu și simț al datoriei.
Toți cei interesați sunt invitați să participe la vernisajul expozitiei care va avea loc marti, 18 februarie 2020, ora 18.00, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2).
În Ţările Române, primele mențiuni referitoare la aspecte de ordin heraldic se întâlnesc în lucrările cronicarilor din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea. În secolele următoare, heraldica cunoaște o dezvoltare semnificativă, marile familii boerești, autohtone și străine, adoptând simboluri heraldice proprii (blazoane și steme de familie).
La jumătatea secolului al XIX-lea, în Principatele Române se produce o revigorare a stemelor de familie, reprezentând o formă de integrare europeană a aristocraţiei româneşti. Împodobirea cu blazoane a caselor, monumentelor funerare, a veselei, aplicarea monogramelor pe accesorii vestimentare era un obicei vechi, apanajul caselor regale, dar și al nobilimii, apărut din dorința de particularizare și de stabilire a ierarhiilor la nivelul elitei.
„Elita, în accepțiunea simplă a cuvântului, reprezintă o veche categorie socială, care prin poziția economică, politică sau culturală a jucat un rol important în societate, având un anumit orizont de decență, rafinament social, educație și comportament, o etică a lui noblesse oblige. Nu trebuie să uităm că am avut o aristocrație care, cu sabia sau prin iscusință diplomatică, a contribuit la realizarea marilor idealuri românești, a ridicat palate, a ctitorit biserici și școli lăsând urme trainice în existența noastră, adevărate repere de demnitate și patriotism.
Expoziția Elite și Blazoane în Vechiul București cuprinde obiecte diverse care au pe ele aplicate blazoane și monograme ce au aparținut unor familii nobiliare ilustre cum ar fi: Suțu, Cantacuzino, Ghica, Mavrocordat, Sturdza, Bibescu, Filipescu, Lenș, Miclescu, Familia Domnitoare Cuza, Familia Regală a României și invită publicul să descopere legătura specială dintre blazon și posesorul lui, încărcătura lui simbolică ce dezvăluie o istorie aparte.
Muzeul Municipiului București este păstrătorul unor colecții deosebite, având numeroase obiecte armoriate cu simboluri heraldice și monograme care, prin vechime, raritate și valoare artistică reprezintă un adevărat tezaur” – Dr. Dana-Roxana Nicula, muzeograf.
Intrarea la vernisaj este liberă.