În Italia, măştile anti-gripă sunt din ce în ce mai greu de găsit
Cumpăraţi o mască pentru a vă proteja de riscul infecţiei cu coronavirus, deschideţi cutia şi aflaţi că a fost produsă… chiar la Wuhan, în China, locul de unde a izbucnit epidemia. I s-a întâmplat Larei, angajata unei companii care lucrează pe aeroportul Fiumicino. „M-am echipat pe cont propriu într-o fază în care, în mijlocul alarmei, a ştirilor false şi a multor informaţii confuze, prefer să mă protejez purtând-o”, mărturiseşte pentru Euronews.
Masca a fost produsă în aprilie anul trecut, prin urmare, mult mai devreme decât primele cazuri de contaminare cu coronavirus în metropola chineză şi a fost distribuită în Italia de Farmac-zabban, o societate din provincia Reggio Emilia care nu a vrut să dea nicio declaraţie. Ştirea fusese publicată în aceeaşi zi şi de un blog specializat în accidente aeronautice, citează Rador.
De la grupul Farmacie Igea, de unde masca a fost achiziţionată pe 28 ianuarie, dr. Maria Catena Ingria ne spune că zilnic sosesc din China, în special din oraşul Wuhan, comenzi pentru aceleaşi măşti care au fost exportate luni în Italia. Aici preţurile de pe site-urile de comerţ electronic din China ale pachetelor de măşti de protecţie au crescut exponenţial.
În farmaciile din Wuhan ,măştile au devenit aproape imposibil de găsit, după cum mărturisesc mulţi, iar paradoxul situaţiei constă în faptul că acum, China este obligată să le importe din alte ţări. „O parte din cele aproximativ 2.000 pe care le primim zilnic le păstrăm pentru noi şi o parte le trimitem”, spune Ingria.
În această perioadă, măştile sunt foarte greu de găsit şi în Italia.