De ce 2026 este un an important pentru România. „Un alt an important pentru Europa a fost 2015 – marele val de migrație necontrolată”

Fie că îl vedem drept optimist, neguros sau periculos, 2026 e important, e un an de răscruce, spune jurnalistul Cristian Grosu. Argumentele acestuia. 

• Gazul din Marea Neagră ne va face din 2027 cei mai mari producători de gaze din UE. 
• Lichiditatea în piață e mare, există bani de dirijat în economie, iar scăderea consumului e marginală față de cele mai rele scenarii luate în calcul.
• Numai că administratorii României trebuie să-și facă treaba: de pildă să ajute, cum face Polonia, companiile românești care vor să-și internaționalizeze afacerile. 

Turbionul geopolitic care mătură de la un capăt la altul lumea – configurând confruntarea sistemică dintre Occident și Axa Rusia-China-Iran – nu are cum să ocolească România. Cu atât mai mult cu cât vulnerabilitatea faliei geografice pe care ne aflăm se suprapune peste felul românesc de-a face politică, economie politică și economie: nu întotdeauna în interesul României.

Avem cărți bune în mână

Abia peste câțiva ani vom înțelege cât de important e acest an 2026 pentru România, așa cum Europa abia de doar vreo doi ani înțelege cât de important a fost anul 2014 (anexarea Crimeii), sau anul 2015 (al marelui val de migrație necontrolată).

Norocul nostru proverbial constă, însă, în cărțile foarte bune cu care intrăm pe această miză uriașă – cărți care, dacă nu vom ști să le jucăm simplu și corect față de România, pot deveni periculoase și ne pot bloca în postura de perdanți de serviciu la masa de joc.

Iată lista cărților bune pe care le avem, precum și lista pericolelor – din interior și din exterior – care ne pot compromite următoarele decenii.

10 motive pentru un an optimist 2026: de la autostrăzile în plus la faptul că există bani în economie

Avem toate motivele să fim optimiști în ce privește poziția pe care a intrat economia în 2026:

1. Deși efectele indispensabilelor măsuri de consolidare fiscală au afectat economia, orice om lucid nu poate să nu observe marile atu-uri pe care businessurile le-au căpătat în ultimul an:
2. Consolidarea fiscală va slăbi presiunea pe fundamentele macroeconomice, pe costurile de împrumut, pe cursul de schimb și pe inflație. E o chestiune de rezistență pe timp scurt.
3. Economia va avea la dispoziție circa 400 km de autostradă în plus, la finele lui 2026.
4. Avem în mână marea carte energetică a gazului din Marea Neagră, care ne va face din 2027 cei mai mari producători de gaze din UE, cu efecte nu numai în energie, ci și în industria chimică.
5. Suntem deja prinși – și putem intra și mai mult – în revigorata industrie europeană de armament, cu alocări de zeci de miliarde de euro, prin programul SAFE sau prin alte parteneriate punctuale cu marile puteri industriale.
6. Chiar în cazul în care nu facem mare lucru, reconstrucția Ucrainei nu va putea ocoli România, Portul Constanța, infrastructura și logistica locului.
7. Republica Moldova a făcut un pas mare spre UE și poate absorbi ca un burete capitalul românesc.
8. Sub presiunea reînarmării Europei, pare o certitudine că războiul din Ucraina nu se va extinde, iar zona în care ne aflăm e sigură pentru investiții.
9. Deși digitalizarea e departe de ceea ce ar trebui să fie, avansul, chiar dacă modest, însemnă o gură de aer pentru relația dintre companii și cea dintre companii și stat.
10. În ciuda dobânzii de referință mari pentru a nu pune gaz pe focul inflației, lichiditatea în piață e mare, există bani de dirijat în economie, iar scăderea consumului e marginală față de cele mai rele scenarii luate în calcul.

La toate acestea să mai adăugăm un lucru: nu există business viabil care să nu aibă la temelie optimismul antreprenorului sau al managerului:, care vede neapărat partea plină a paharului dacă ne-am comporta cu toții cu convingerea că lucrurile ne vor ieși, chiar am depăși momentul dificil care e, de fapt, o factură pentru perioadele în care e fost neobișnuit de ușor.

Care sunt slăbiciunile noastre în acest an

Paradoxal, anul 2026 poate fi imprevizibil tocmai din cauza oportunităților descrise mai sus:

Banii mulți și facilitățile în plină realizare și consolidare catalizează și competiția unor forțe externe (cu interese pe termen lung) și interne (cu interese mai ales pe termen scurt), care pot compromite avantajele pe care le avem acum, la intrarea în 2026.

În principiu, administratorii României – cei de pe scena publică sau cei din culisele de tot felul – au de gestionat o ecuație care numai aparent e contradictorie:

Au de făcut concomitent:

• De atras investiții străine.
• De stimulat crearea marilor jucători autohtoni și consolidarea lor – care mai apoi să asigure dezvoltarea pe orizontală a economiei.
• Au de stimulat internaționalizarea companiilor românești.

Răspunderea celor care administrează România

Dacă administratorii țării vor greși acum, vom plăti pe termen lung-foarte lung. Să le luăm la rând:

Ce înseamnă atragerea cât mai multor investiții străine, într-o lume care se bate pe investitorii de bună credință?

România se află pe un mic petic geoeconomic la Marea Neagră – între UE, Orientul Mijlociu și Asia – fierberile geopolitice din acest an se pot dovedi cu noroc sau cu ghinion, iar asta depinde de administratorii României – cei de pe scena publică sau cei din culisele de tot felul.

Marele actor care tocmai intră în scenă este Turcia, marea putere militară (a doua armată NATO), care va avea misiunea de-a asigura securitatea Mării Negre, adică ”pântecul moale” al Europei de sud-est. 

BYD contra Dacia, ce ne spune acest lucru?

Miza e ca administratorii noștri, de pe scena publică sau cei din culisele de tot felul, să privească lucrurile pe termen lung (nu prin interese de grup pe termen scurt), fără să demoleze companiile românești – în definitiv, economia românească nu mai e mormanul de fiare vechi cumpărat pe nimic la aderarea din 2007.

Barosul, însă, va fi China, aflată în plină căutare de piețe și de afaceri în Europa, după tarifele care i-au restrâns accesul pe piața SUA. Marele constructor auto BYD a anunțat încă de anul trecut că vrea ca, în România, să detroneze Dacia până în 2030. 

Dacă adăugăm la asta și faptul că mătură tot pe segmentul de e-commerce, așa cum o face în toată Europa fără ca Bruxelles-ul să i se poată opune eficient, precum și interesul pentru sectoarele energie și logistică, China trebuie monitorizată atent pentru a ne proteja companiile autohtone, vulnerabile în fața dumpingului asiatic.

SUA și Franța vor viza, în principiu, industriile de apărare – iar miza în cazul acestor investiții sunt contractele de offset – pentru a garanta transferul de tehnologie și întărirea unor companii autohtone.

De stimulat crearea marilor jucători autohtoni și consolidarea lor – care mai apoi să asigure dezvoltarea pe orizontală a economiei.

Această stringență figurează în vestitul Raport Draghi, ea vizează întreaga Uniune Europeană care, prin legislația antitrust și-a emasculat companiile care aveau potențialul de a fi jucători globali, iar România a ținut mereu pasul cu această absurditate aflată pe contrasensul trendului economiei globale: acela de-a dezvolta verticale de business internaționale, în jurul cărora să se construiască orizontalele locale. Până și China știe (și face) asta, nemaivorbind de SUA, sau chiar de India care vine tare din urmă.

Ce înseamnă internaționalizarea companiilor românești?

Aici treaba administratorilor României – de pe scena publică sau cei din culisele de tot felul – e să nu fragilizeze jucătorii autohtoni care au planuri de internaționalizare.

În urmă cu aproape 3 ani, Banca Națională – într-un demers neobișnuit pentru neutralitatea sa față de mediul de business – publica o listă cu 167 de companii românești, cu mare potențial de internaționalizare, sugerând statului să găsească instrumente de stimulare.

Miza nu e doar profitul (și taxele) acestor companii: ci și diferența dintre Produsul Intern Brut (PIB) și Produsul Național Brut (PNB) care cuprinde inclusiv ce poate România repatria în materie de bani de la companiile sale care acționează în străinătate.

Or, aici competiția în economiile europene, mai ales cele regionale, e acerbă: toată lumea știe că acum e momentul în care se fac cărțile și se grăbește să se insinueze în economiile și pe piețele vecinilor.

Exemplul Poloniei

Dacă vreun un exemplu de combinație între apărarea interesului economic național și deschiderea și obținerea de avantaje din investițiile străine, să privim la Polonia:

• înarmarea accelerată a fost însoțită și de dezvoltarea industriei militare, achizițiile străine sunt, în principal, însoțite de offset, companiile care intră cu ostilitate prin dumping sunt ținute sub control (zilele trecute au fost amendate cu niște zeci de milioane o companie chineză și una germană, pentru neconformitate), companiile poloneze bat regiunea în căutare de locuri de investit.

Economia are un rol major în integrarea și mai strânsă în UE

În elaborarea strategiei pe anul 2026, România ar trebui să plece de la 3 premise, aflate – în mod artificial – în dezbaterea ideologică generală. Cele trei premise sunt:

1. SUA nu vor părăsi Europa. Faptul că-și mută atenția spre Indo-Pacific e natural – faptul că vrea să securizeze zona Arctică și să preîntâmpine infestarea cu interese chineze și rusești a statelor din America de Sud e natural – faptul că vrea să-și scadă dependența economică de marii jucători globali, pentru că simte în ceafă avansul tehnologic al Chinei e natural.

Retorica dură a lui Donald Trump are doar darul de-a alerta Europa că lucrurile se precipită și că deceniile în care am fost întreținuți ai securității printr-un NATO subfinanțat s-au terminat.

2. România trebuie să strângă și mai mult relațiile cu Uniunea Europeană – supraviețuirea blocului comunitar depinde de capacitatea Europei de-a vorbi pe o singură voce și de a accelera procesul de luare a deciziilor. Dar locul obținut la masă depinde de noi – depinde de ce suntem în stare să punem pe masa europeană.
3. Integrarea economică se face nu doar prin poziții politice: ci, mai ales, prin mediul de afaceri, îndeosebi în zonele în care vocea businessului poate deschide uși și poate formula o ofertă economică competitivă.

Aceste trei premise constituie contextul în care ar trebui să vedem adevărata responsabilitate pentru acest an a administratorilor României – cei de pe scena publică sau cei pe prin tot felul de culise.

Nu e timp

Lucrurile  se precipită în jur, până și acordul Mercosur a fost agreat pe repede înainte (după… 25 de ani de negocieri) după ce SUA au pus piciorul în Venezuela, iar după Mercosur marile puteri economice europene au luat drumul Indiei, unde chiar în aceste zile se poată discuții pentru un prezumtiv Acord.

Lumea se grăbește, iar anul 2026 va fi unul al deciziilor care vor conta pentru următoarele decenii – iar România, asemenea celorlalte state europene, va afla peste câțiva ani, adică rapid, dacă în acest an și-a jucat bine cărțile. 

Articolul a fost publicat inițial pe Curs de Guvernare.