Alegeri la UMF București: Cardiologul Dragoș Vinereanu, noul președinte al Senatului/ Mircea Beuran s-a clasat pe locul 2
Noul președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București este profesorul Dragoș Vinereanu, medic cardiolog, care a obținut 73 de voturi. În total, în sala unde s-au desfășurat alegerile au fost 103 votanti. Pe locul al doilea s-a clasat Mircea Beuran, cu 17 voturi, iar pe locul trei Maria Dorobanțu, cu 13 voturi.
Preşedintele Senatului este ales dintre membrii Senatului universității, prin votul secret al membrilor. Cei care candidează la funcția de președinte al Senatului nu pot candida și la funcția de rector.
Săptămâna trecută au fost alegeri pentru membrii Senatului, care în prezent este din 84 de cadre didactice și 29 de studenți.
La alegerile de săptămâna trecută, Viorel Jinga a primit cele mai multe voturi la alegerea membrilor Senatului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila din București – 757 de voturi. Pe locul 11 în lista membrilor Senatului, care provin de la Facultatea de Medicină, s-a situat Mircea Beuran, care a obținut 447 voturi.
În luna februarie vor avea loc alegeri pentru funcția de rector al UMF București. Prima rundă de alegeri va avea loc pe 10 februarie, urmând ca pe 17 februarie să aibă loc cel de-al doilea tur de scrutin.