Sari direct la conținut

Concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor la Filarmonica din Iaşi, pe 23 ianuarie

HotNews.ro
Dirijorul Horia Andreescu: Foto Virgil Oprina, Foto: PR Music
Dirijorul Horia Andreescu: Foto Virgil Oprina, Foto: PR Music

Dirijorul Horia Andreescu revine la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi în noul an, cu un concert extraordinar vocal-simfonic dedicat Unirii Principatelor Române, în seara de 23 noiembrie la Casa de cultură a Studenţilor din Iaşi, orchestrei alăturându-i-se de această dată Corul academic “Gavriil Musicescu” pregătit de Bogdan Cojocaru.

Programul va cuprinde în deschidere lucrări de Johann Strauss, iar în partea a doua extrase din muzica filmului Mircea cel Înţelept de Adrian Enescu şi Poema Română de George Enescu.

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori.

De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro