Sari direct la conținut

Un elev din Constanța s-a aruncat de la etajul al doilea al școlii

HotNews.ro
Ambulanta SMURD, Foto: smurd.ro
Ambulanta SMURD, Foto: smurd.ro

Un elev în vârstă de 12 ani, de la Liceul „George Călinescu” din Constanța a căzut, marți, de la etajul al doilea al școlii, acesta fiind dus la spital conștient, transmite Mediafax.

UPDATE 08.56 Primele cercetări ale polițiștilor din Constanța arată că elevul s-ar fi aruncat de la etajul al doilea al instituției de învățământ. Copilul este în clasa a șasea și a fost dus la spital cu ambulanța SMURD, conștient.

„Am fost solicitați sa intervenim la un copil căzut de la înălțime, la Liceul George Călinescu. Acesta are 12 ani. Intervin SMURD B și SMURD C din cadrul detașamentului Palas. Din primele informații, băiatul este conștient. Acesta a căzut de la etajul 2 al liceului”, au informat reprezentanții ISU Constanța.

Băiatul a fost evaluat medical și apoi transportat la spital pentru investigații medicale.

Deocamdată nu se știe cum s-a produs incidentul, la nivelul liceului fiind declanșată o anchetă.

Și polițiștii fac anchetă la Liceul „George Călinescu”.

„Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un băiat de 12 ani, elev al Liceului „George Călinescu” din municipiul Constanța, ar fi căzut de la etajul 2 al unității de învățământ. Copilul a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii constănțeni efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, spun reprezentanții Poliției Constanța.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro