Sari direct la conținut

Ambasadorul Chinei la ONU îndeamnă SUA să evite folosirea forței militare în Orientul Mijlociu

HotNews.ro

Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a îndemnat luni Statele Unite să evite folosirea forței militare pentru a nu escalada și mai mult tensiunile în Orientul Mijlociu, după uciderea unui general iranian într-un raid aerian american, relatează Mediafax citând site-ul agenției Reuters.

Zhang Jun a cerut tuturor părților implicate să acționeze cu reținere în regiune.

Anterior, Administraţia Chinei a condamnat vehement, sâmbătă după-amiază, asasinarea de către armata americană a unui comandant militar iranian, îndemnând Statele Unite să nu utilizeze forţa abuziv.

Armata americană l-a asasinat vineri dimineaţă, în oraşul irakian Bagdad, pe generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran.

Consiliul Suprem pentru Securitate Naţională din Iran a avertizat, vineri seară, că va răzbuna moartea generalului Qassem Soleimani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro