Sari direct la conținut

Elevii cer ministrului de Finanțe un cuantum minim pentru bursele lor: Banii sau demisia!

HotNews.ro
Elevii cer ministrului de Finanțe un cuantum minim pentru bursele lor: Banii sau demisia!

​Consiliul Național al Elevilor solicită ministrului de Finanțe includerea în bugetul de stat pe 2020 a unui cuantum minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România. În prezent, aceste burse pentru elevi variază de la 8 lei până la câteva mii de lei, în funcție de cât acordă consiliile locale.

Elevii îl acuză pe Florin Cîțu că nu este interesat de problema lor prin faptul că nu a participat la consultările cu reprezentanții elevilor. În schimb l-a trimis pe secretarul de stat Sebastian Burduja, care le-a spus că nu există finanțarea necesară, iar sumele corespunzătoare burselor trebuie alocate din fondurile administrațiilor publice locale.

”În contextul campaniei „Burse în toată România!”, prin care peste 34 de mii de cetățeni solicită ministrului Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu, să prevadă în Legea bugetului de stat pentru anul 2020, finanțarea necesară garantării cuantumului minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România, având în vedere faptul că domnul ministru a lansat o proiecție bugetară care nu conținea finanțarea necesară pentru a satisface nevoile elevilor și nu a participat la consultările cu reprezentanții elevilor, condamnăm atitudinea dezinteresată a acestuia și solicităm ferm revizuirea bugetului, astfel încât educația să constituie cu adevărat o prioritate pentru actuala guvernare”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Național al Elevilor.

Elevii spun că Ministerul de Finanțe nu vrea să-și asume răspunderea pentru asigurarea unui cuantum minim de la care să pornească bursele lor.

”În condițiile în care cuantumul minim ar rămâne la latitudinea primăriilor, ar exista în continuare localități unde bursele sunt alocate în cuantumuri nesemnificative sau deloc, iar dacă s-ar impune un cuantum minim la nivel național, fără garantarea resurselor necesare din bugetul de stat, încă nu s-ar putea vorbi despre „burse în toată România”, ci doar în localitățile unde există fonduri. Ca urmare a celor prezentate, dacă până la începutul săptămânii următoarea bursele elevilor nu se vor regăsi pe agenda domnului ministru Florin Cîțu și în proiecția bugetară pentru anul 2020, Consiliul Național al Elevilor solicită public demisia acestuia”, mai arată elevii.

CNE îi cere demisia lui Florin Cîțu

„Bursele elevilor nu sunt o prioritate pentru domnul Cîțu. Dacă până luni nu va fi prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 finanțarea necesară pentru garantarea unui cuantum minim pentru burse, îi solicităm domnului ministru să își asume iresponsabilitatea pentru nevoile elevilor din România și, odată cu ea, și predarea mandatului”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Cuantumul minim pentru bursele elevilor care să fie cuprins în bugetul de stat a fost respins de către Guvernul Dăncilă. Inițial, reprezentanții guvernului au pus în dezbatere publică o hotărâre prin care propuneau un cuantum minim de 100 de lei, dar apoi la presiunile primarilor care au spus că nu au bani au retras proiectul.

Citiți și:

Proiect al Ministerului Educației: Valoarea minimă a burselor pentru elevi va fi de 100 de lei

Ministerul Educației se răzgândește în privința burselor elevilor: Primăriile stabilesc cuantumul minim

Consiliul Național al Elevilor, nemulțumit de burse: Continuăm să ținem doliu pentru educație

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro