Sari direct la conținut

Doi parlamentari propun un proiect pentru reglementarea profesiei de etolog în România

HotNews.ro
Doi parlamentari propun un proiect pentru reglementarea profesiei de etolog în România

Doi parlamentari au depus la Senat un proiect care reglementează profesia de etolog. Inițiativa arată că meseria de etolog este exercitată pe teritoriul României în parcuri și rezervații naturale, precum și în instituțiile care gestionează ariile naturale protejate, scrie Mediafax.

„În condițiile prezentei legi, profesia de etolog se exercită, pe teritoriul României, în ariile naturale protejate (parcuri naturale, parcuri naționale, rezervații naturale etc.), în instituții care gestionează ariile naturale protejate, în instituții care au ca obiect de activitate protecția și conservarea mediului, universități și institute de cercetare, cu scopul susținerii activităților din domeniul comportamentului animalelor în raport cu mediul lor de viață, respectiv cu omul și societatea umană”, potrivit proiectului de lege.

Autorizația de liberă practică este acordată de către Ministerul Mediului sau, după caz, de către Colegiul Psihologilor, în baza documentelor de studii care atestă formarea profesională, a certificatului de cazier judiciar și a fișei medicale, conform propunerii senatorului neafiliat Rodica Covaciu și a deputatului PMP Petru Movilă.

„Nu poate exercita profesia de etolog persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia de etolog, prin hotărâre judecătorească sau ca măsură disciplinară, pe o perioadă determinată. Exercitarea profesiei de etolog este incompatibilă cu orice acțiune de natură a aduce atingere demnității sale profesionale sau bunelor moravuri, conform Codului de etică și deontologie din domeniu. Pe perioada stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei”, mai arată inițiatorii în proiect.

De asemenea, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Mediului și Ministerul Educației Naționale emit normele metodologice de aplicare a actului normativ, aprobate prin hotărâre de Guvern.

„Etologul este absolventul de studii universitare din domeniul biologiei ori psihologiei (sistemul universitar din Marea Britanie, ori din alte țări membre ale Uniunii Europene, care oferă posibilitatea studierii deopotrivă a psihologiei comportamentale umane, cât și comportamentul animalelor)”, mai arată inițiatorii în expunerea de motive a propunerii legislative.

Cei doi parlamentari susțin că profesia de etolog nu este reglementată legislativ în România.

„Cu toate că protecția și gestionarea habitatelor naturale, din perspectiva menținerii valorilor patrimoniului natural, precum și din perspectiva relațiilor acestora cu mediul lor natural, respectiv cu societatea umană, reprezintă nevoi evidente, cadrul legislativ existent nu reglementează profesia de etolog. În acest context, menționăm faptul că, România este printre puținele țări din Europa în care meseria de etolog nu este legiferată, deși conflictele dintre animale și societate au generat din ce în ce mai multe situații de criză, gestionate în mod eronat, tocmai prin implicarea unor persoane fără expertiză în domeniu”, conchid inițiatorii.

Proiectul de lege este semnat de 33 de parlamentari de la PMP, USR, PNL și este depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro