Sari direct la conținut

Elevii unei școli din Bacău au primit lapte expirat încă din data de 3 iulie

HotNews.ro
Laptele si Cornul, Foto: Desteptarea - Bacau
Laptele si Cornul, Foto: Desteptarea - Bacau

Direcția de Sănătate Publică Bacău face verificări după ce un părinte a sesizat că elevii unei școli au primit lapte care expirase din data de 3 iulie a anului acesta, informează Mediafax.

Angajații Direcţiei de Sănătate Publică Bacău verifică miercuri alimentele primite de elevii de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău.

Controlul a fost declanșat după ce un părinte a sesizat faptul că elevii au primit lapte expirat.

„Am primit o sesizare. În acest moment, echipa de control este la faţa locului. Sesizarea am primit-o seara trecută (marți-n.r.) în jurul orei 21.00 pe email. Un părinte ne-a trimis o fotografie cu două cutiuţe de lapte expirate din iulie”, a declarat Alin Năstasă, directorul DSP Bacău.

Conform presei locale, în acest caz s-a autosesizat și Inspectoratul Școlar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro