Un nou spectacol de Alexander Morfov la TNB: Neguțătorul din Veneția!
Teatrul Național I. L. Caragiale din București anunță premiera spectacolului „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, care va avea loc în zilele de 20 și 22 septembrie 2019, ora 19.30, la Sala Studio.
O nouă montare Shakespeare la TNB, o nouă colaborare între trupa Naționalului bucureștean și regizorul bulgar Alexander Morfov. Secondat în acest demers de lighting designer-ul Chris Jaeger (Anglia), coregrafa Inga Krasovska (Letonia), Gabi Albu (decor) și Liliana Cenean (costume), Al. Morfov este deja la a patra colaborare cu TNB, după „Vizita bătrânei doamne” de Fr. Dürrenmatt, „Furtuna” de W. Shakespeare și „No Man’s Land” de Danis Tanovic.
Scrisă la finalul secolului al XVI-lea, „Neguțătorul din Veneția” este și astăzi o piesă extrem de actuală, despre bani, lăcomie, dragoste și tensiuni inter-rasiale, despre discriminare și răzbunare. Cea mai controversată scriere shakespeariană, „Neguțătorul din Veneția” a impus unul dintre cele mai fascinante personaje ale dramaturgiei universale, Shylock, cămătarul evreu mistuit de dorința de a se răzbuna pe rivalul său, neguțătorul creștin Antonio. Marea controversă din jurul acestei scrieri, pe seama căreia exegeza literară a emis opinii contradictorii, este dacă textul are un caracter antisemit sau nu. Cunoscuți critici literari au acuzat piesa de un puternic antisemitism, în timp ce, pentru alții, nemuritorul Will nu face altceva decât să descrie o profundă dramă umană.
„Neguțătorul din Veneția” – una dintre cele mai întunecate comedii shakespeariene, în care povestea de dragoste a lui Bassanio, bărbatul care și-a pierdut averea și care trebuie să se împrumute pentru a o putea peți pe femeia pe care o iubește, se integrează în povestea mult mai dramatică a cămătarului evreu Shylock și dorința acestuia de a obține o livră din carnea neguțătorului venețian Antonio.
În spectacolul de la TNB, drama și comedia, farsa și încurcăturile romantice se îmbină cu dimensiuni morale absolute, într-o distribuție impresionantă, cu Ion Caramitru în rolul lui Shylock, și cu o scenografie care ne poartă direct în inima Veneției. O montare captivantă, cu ritmuri dinamice, care pun în valoare extraordinara putere creatoare a lui Shakespeare.
În distribuție, alături de Ion Caramitru: Richard Bovnoczki, Ada Galeș, Alexandru Potocean, Cosmina Olariu, Siviu Mircescu, Flavia Giurgiu, Ciprian Nicula, Emilian Mârnea, Mihai Calotă, Petre Ancuța, Florin Călbăjos, Mihai Munteniţă, Ștefania Cîrcu, Cristina Simion, Shahbazimoghadam Mohammad Jawad, Dragoş Dumitru.
Următoarele reprezentații sunt programate pentru: 4 și 13 octombrie 2019, de la ora 19.30 și, la matineu, pe 5 octombrie, de la ora 11.00. Biletele s-au pus în vânzare la Casa de bilete TNB, precum și online, pe www.mystage.ro.