Radu Gănescu, reales președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România
Radu Gănescu, reprezentantul Asociației Persoanelor cu Talasemie Majoră, a fost reales președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, una dintre cele mai mari organizații de pacienți din România. Noul vicepreședinte al COPAC este Ștefan Răduț, care reprezintă Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu TB-MDR din România.
Coaliția Organizațiilor Pacienților și-a desemnat luni noul Consiliu Director pentru următorul mandat.
Președinte a fost reales Radu Gănescu (Asociația Persoanelor cu Talasemie Majoră). Noul vicepreședinte este Ștefan Răduț (Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu TB-MDR din România).
„Pentru mine este o mare onoare încrederea acordată de colegii mei și sper să le confirm așteptările. Îmi doresc să contribui la dezvoltarea COPAC atât în ceea ce privește scrierea de proiecte, participarea publică națională și internațională”, a declarat Ștefan Răduț.
Din Consiliul Director mai fac parte Dorica Dan (Alianța Națională de Boli Rare), Andrei Huțanu (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Reumatismale Inflamatorii din Transilvania – ART) și Iulian Petre (Uniunea Națională a Organizațiilor Pacienților cu HIV/SIDA).
„Cred că este extrem de importantă colaborarea dintre COPAC și Alianța de Boli Rare. Doar împreună putem contribui semnificativ la dezvoltarea asociațiilor mai mici, cum este și în cadrul proiectul recent lansat de cele două organizații în parteneriat”, mai spune Dorica Dan, membră în Consiliul Director al COPAC.