Date alarmante despre consumul de droguri / Producţia de cocaină a atins un nivel record
În 2017, în lume erau în evidenţă 271 de milioane de consumatori de droguri, se arată în raportul ONU privind drogurile, dat publicităţii miercuri, la Viena. Potrivit documentului Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), publicat odată la doi ani, numărul consumatorilor a crescut cu 30% în comparaţie cu anul 2009, potrivit Infostart si Rador.
În perioada de referinţă, 5,5% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani a consumat droguri. Raportul mai constată că în 2017 aproximativ 35 de milioane de oameni erau dependenţi de droguri, respectiv au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza consumului de droguri. În acest sens, UNODC precizează că rectificarea tendinţei de creştere a numărului consumatorilor de droguri, care la început a fost estimată la 30,5 milioane de persoane, a fost necesară datorită noilor sondaje efectuate în unele ţări cu un număr mare de populaţie, cum este şi India şi Nigeria. În ultimii doi ani, 585.000 de oameni au decedat din cauza consumului de droguri, respectiv din cauza bolilor legate de acesta.
Canabisul este în continuare cel mai răspândit drog în lume
În ultimii doi ani, 188 de milioane de oameni au declarat că au consumat droguri cel puţin odată. 53,4 milioane de oameni au consumat opiacee, precum heroina, fentanil sau opium. Raportul UNODC subliniază că aceste narcotice sunt, pe de o parte, „tot mai populare”, iar pe de lată parte, sunt responsabile pentru decesul al 585.000 de oameni. O treime din opiacee este produsă în sudul Asiei, dar acestea sunt tot mai răspândite şi în America de Nord, unde 4% din populaţie a consumat respectivele droguri. În 2017, în Statele Unite ale Americii, 47.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza supradozei de opiacee, mulţi dintre ei din cauza drogului sintetic fentanil.
Producţia de cocaină a atins un nivel record
În 2017, producţia de cocaină a fost aproximativ de 2.000 de tone, adică aproape cu un sfert mai mare faţă de anul precedent. Cocaina, care provine mai ales din America de Sud, este cel mai popular drog în America de Nord şi în insulele din Oceanul Pacific. În lume, în total 18,1 milioane de oameni au consumat cocaină.