Noaptea Privighetorilor la Iași, pe 19 mai
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;/ Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. – scria Alexandru Macedonski in Noapte de mai.
Societatea Ornitologică Română organizează a șaptea ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duel dintre oameni și păsări se desfășoară în parteneriat cu Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” pe data de 19 mai, la Iași.
„Rețeta evenimentului este una simplă. Avem două concerte și multă relaxare. Marii compozitori au găsit mereu inspirație în trilurile de pasăre pe care le-au studiat, fie că vorbim de ciocârlie, privighetoare, graur sau alte specii. Replica este dată de păsările cântătoare din orașe, pentru că și în aglomerările urbane avem sunete frumoase, nu doar clasica bormașină de weekend.
Din această rețetă de succes, până acum, nu pot lipsi condimentele, așa că vom presăra totul cu informații inedite despre păsări, cum le poți ajuta, ce proiecte de conservare derulăm. Avem și ateliere special create pentru copii, avem și listele de păsări pe care vizitatorii le pot vedea de obicei în orașe.
În 2019, vrem să discutăm cât mai mult cu oamenii despre ce înseamnă să salvezi un pui de pasăre și de ce la păsări nu e deloc bine să iei puii acasă, așa cum se face în cazul câinilor sau al pisicilor”, a spus Teodora Domșa, managerul proiectului Noaptea Privighetorilor.
Noaptea Privighetorilor 2019 – program
Foto: Afis
Programul complet
La Iași, evenimentul a ajuns deja la ediția a treia. Spre deosebire de primele ediții, în 2019, SOR a ales ca rivalul privighetorilor să fie cvartetul Charism. De la ora 18,00 ieșenii îi pot asculta pe Mădălina Mantu (vioara I), Raluca Chirilă (vioara a II-a), Andreea Prisecariu (violă), Raul Plăcintă (violoncel). Ei vor interpreta lucrări din repertoriul internațional de muzică clasică și cafe concert. Imediat după, începe concertul păsărilor.
A doua parte a evenimentului este dedicată în exclusivitate păsărilor și este asigurată de ornitologii și membrii SOR. Aceștia preiau grupurile de vizitatori, merg împreună să caute și să asculte privighetorile, le povestesc amănunte despre păsările din Iași și din împrejurimi. În tot acest timp, voluntarii SOR îi așteaptă pe copii la atelierele dedicate lor, care au ca tematică păsările.
În cazul în care plouă, evenimentul va fi reprogramat.
Tururile ornitologice și concertele sunt gratuite, dar participanții trebuie să achite biletul de intrare la Grădina Botanică.