Constanța: De vineri începe ridicarea mașinilor parcate ilegal. Cât va costa recuperarea lor
Poliţia Locală Constanţa atenţionează că într-o singură zi a constatat zeci de nereguli pe principalele străzi şi bulevarde din oraş, în special opriri şi staţionări neregulamentare ale autovehiculelor, fiind date amenzi de aproape 18.000 de lei, în condiţiile în care, începând cu 15 martie, acestor contravenienţi le vor fi şi ridicate maşinile printr-o hotărâre a municipalităţii, recuperarea lor costându-l pe şofer minimum 570 de lei, transmite Agerpres.
„Pe parcusul zilei de 12 martie 2019, poliţiştii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli constatate pe drumurile publice, dintre care reţin atenţia: opririle şi staţionările efectuate neregulamentar pe principalele artere şi bulevarde ale municipiului Constanţa. (…) Lucrătorii Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa au constatat, în limita competenţelor conferite de lege, un număr de 95 încălcări ale legislaţiei rutiere, cuantumul amenzilor contravenţionale s-a ridicat la suma de 17.585 lei”, a informat joi, printr-un comunicat de presă, Poliţia Locală Constanţa.
Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancţionată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staţionarea neregulamentară este sancţionată cu patru/cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare, reiese din comunicat.
Primăria Constanţa a anunţat zilele trecute că, de pe 15 martie, vor fi ridicate maşinile care staţionează sau sunt oprite neregulamentar.
„Măsura ridicării autovehiculelor este dispusă de poliţiştii rutieri din cadrul I.P.J. Constanţa şi de poliţiştii locali de la Direcţia Generală Poliţia Locală. (…) Maşinile vor fi recuperate doar de utilizatorii de drept în prezenţa unui poliţist şi după achitarea taxelor prevăzute prin HCLM 399/2018: tarif ridicare maşini – 450 de lei, tarif transport maşini – 120 de lei, tarif depozitare maşini/ zi – 60 de lei. Maşinile vor fi depozitate în parcul auto situat pe strada Caraiman, nr.1. Programul de restituire este non-stop. Constănţenii pot verifica dacă autovehiculul a fost ridicat sunând la dispeceratul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa -0241484205”, a transmis printr-un comunicat de presă Primăria Constanţa.