Sari direct la conținut

​Jazzanitza – Folclor balcanic si jazz contemporan, la ARCUB

HotNews.ro
Concert JAZZANITZA, Foto: ArCuB
Concert JAZZANITZA, Foto: ArCuB

Alchimiștii jazzului bulgăresc vin în martie la București cu proiectul original Jazzanitza, conceput de artistul Bobby Petrov. Ritmurile dansurilor populare din Bulgaria combinate cu jazzul contemporan și elemente din muzica balcanică sunt intrepretate live la tobe, saxofon, chitară și contrabas în concertul Jazzanitza de joi, 14 martie, de la ora 20:00, la ARCUB.

Concertul face parte din cea de-a treia stagiune de jazz ARTIST IN RESIDENCE organizată de ARCUB și curatoriată de Cristian Soleanu.

În concertul de la ARCUB, Bobby Petrov prezintă publicului românesc cel mai inovativ proiect al său, Jazzanitza, creat alături de un colectiv de muzicieni bulgari ce calcă pe urmele marilor instrumentiști ai jazzului și folclorului bulgăresc, printre care Ivo Papasov, Theodosii Spassov și Peter Ralchev.

„Vorbim aici de o nouă generație de «alchimiști» bulgari ce poartă muzica noastră populară într-o călătorie interesantă, trecând prin New York, poate și prin Amsterdam… și apoi înapoi la cultura bulgărească!” declara renumitul artist Theodosii Spassov despre grupul Jazzanitza.

Muzicienii din spatele Jazzanitza fac parte prima generație de artiști muzicieni care, după anul 1989, au avut ocazia să urmeze o educație în jazz la universitățile europene și să ducă cunoștințele și influențele astfel dobândite în cultura bulgărească. Saxofonistul Dimitar Liotev, chitaristul Ludmil Krumov și contrabasistul Boris Taslev urcă alături de Bobby Petrov pe scena ARCUB, pentru concertul Jazzanitza, din 14 martie.

„Folclorul bulgăresc are o proprietate foarte interesantă – nu poate fi îmblânzit. Orice ai face cu acest tip de muzică, există o parte care trebuie să rămână autentică. Muzica noastră populară este foarte diferită. Am întâlnit muzicieni care, pur și simplu, nu pot înțelege această muzică, în special cea instrumentală. Cred că sufletul balcan este cel care va simți întotdeauna cel mai puternic muzica născută pe aceste tărâmuri” declara Bobby Petrov pentru Radio Bulgaria.

Bobby Petrov. Toboșarul și compozitorul bulgar și-a început cariera la vârsta de 19 ani, ca membru al cunoscutei formații de pop/rock Slang. Ulterior, studiază jazzul în Olanda, la Prince Claus Conservatorium. Pentru diploma de masterat la Conservatorul din Amsterdam, explorează stilurile și ritmurile percuției în muzica populară bulgărească. Studiază cu Ralph Peterson Jr, Owen Hart Jr, Steve Altenberg și colaborează cu Amsterdam Jazz Orchestra, Modern Balkan Jazz Orchestra. În prezent este implicat în proiecte din Olanda și Bulgaria, printre care se numără Jazztory (un program educațional muzical), Tin Men & The Telephone (un trio interactiv-multimedia de pian), The Bulchemists, Trash Jass (trio rock-jazz).

Dimitar Liolev. Fiul renumitului compozitor de muzică populară bulgărească, Dimitar Liolev studiază pianul și fagotul la Academia de Muzică din Plovdiv. Începe să cânte la saxofon la 16 ani, după care studiază jazzul la Prince Claus Conservatorium, în Olanda. Cu primul său grup, Rakia, ajunge în finala “Dutch Jazz Competition” și cântă la North Sea Jazz Festival. Întors în Bulgaria, Dimitar lucrează cu Theodosii Spassov, Angel Zaberski Jr, Brass Association Big Band și mulți alții. Este, de asemenea, membru în ansamblul “The Bulchemists”.

Ludmil Krumov. Specializat în jazz contemporan și world fusion, chitaristul bulgar este renumit pentru felul în care reușește să încorporeze în stilul său o diversitate largă de tehnici. Krumov este influențat atât de cultura indiană și turcească, cât și de jazz și de muzica populară bulgărească, influențe care se simt din plin în improvizațiile sale. În 2001, este acceptat la Berklee College of Music din Boston și câștigă premiul B.E.S.T. pentru compoziție originală. În 2007, absolvă Prince Claus Conservatorium, în Olanda, iar în 2009, obține diploma de „Master în muzică” de la CODARTS Rotterdam. Krumov colaborează cu artiști internaționali, precum Branford Marsalis, Ralph Peterson Jr, Reggie Washington.

Boris Taslev studiază contrabasul la State Music Academy din Sofia. Între 2002 și 2012 este membru al State Music Theater Orchestra și face parte din echipa unor musicall-uri de Andrew Lloyd Webber, printre care “Jesus Christ Superstar”, “Evita”, “Cats”. Stilul său versatil de a cânta îi aduce colaborări cu chitaristul de jazz Plamen Petrov, cu grupuri etno-fusion, trupe de salsa și timba, cu artiști electro, orchestre și big band-uri.

Program concerte Artist in Residence februarie – iunie 2019:

⦁ 14 martie – JAZZANITZA

⦁ 21 martie -M·A·P Mezquida/ Aurignac/ Prats

⦁ 4 aprilie – Blue Noise – „PORTRAIT ”

⦁ 18 aprilie – John Betsch Quartet

⦁ 9 mai – Petra Acker & The Band

⦁ 23 mai – Kaja Draksler Trio – „Punkt. Vrt. Plastik”

⦁ 6 iunie – Concert dublu – Ana Dubyk Quartet & Cristian Soleanu – Albert Tajti Duo

⦁ 20 iunie – Daniel Torres Quartet „First Statement”

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe http://arcub.ro/, sau de la Casa de bilete ARCUB, din Strada Lipscani, nr. 84-90.

Preț: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro