Sari direct la conținut

Theresa May ia în considerare amânarea Brexit cu două luni

HotNews.ro
Brexit, Foto: PublicDomainPictures.net
Brexit, Foto: PublicDomainPictures.net

Prim-ministrul britanic Theresa May ia în considerare amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană cu două luni, dacă nu se va reuși încheierea unui acord până în data de 12 martie, relatează publicația The Telegraph citată de Mediafax.

Oficialii guvernamentali au întocmit pe parcursul ultimelor două zile o listă de opțiuni, pentru a evita demisiile mai multor miniștri, nemulțumiți de posibilitatea ieșirii Marii Britanii din UE fără un acord.

Conform informațiilor obținute de The Telegraph, Theresa May va înainta oficialilor de la Bruxelles o cerere formală de extindere a Articolului 50 dacă până la data de 12 martie nu se va aproba un acord.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, iar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat joi că „nu este prea optimist” în privința șanselor aprobării unui acord de Brexit între Marea Britanie și UE, avertizând că vor exista consecințe economice și sociale teribile dacă cele două părți nu ajung la un acord.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro